Întâlnirea anuală a copiilor și tinerilor din Eparhia de Maramureş
27.04.2014, Baia Mare (Catholica) - În organizarea Biroului Pastoral Eparhial şi a parohiei Şomcuta Mare, protopopiatul Chioar, a avut loc în sâmbăta din Săptămâna Luminată, 26 aprilie 2014, Întâlnirea anuală a copiilor și tinerilor din Eparhia de Maramureş, aflăm de pe BRU.ro. Tema întâlnirii a fost oferită de către prima dintre cele nouă Fericiri propovăduite de Isus Cristos: „Fericiți cei săraci cu spiritul, căci a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5,3). Papa Francisc a propus printr-un Mesaj primele trei Fericiri ca teme pentru întâlnirile tinerilor din anii premergători Zilei Mondiale a Tineretului de la Cracovia, 26-31 iulie.
Întâlnirea a început cu celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfinţia Sa Vasile Bizău, alături de un sobor de preoţi, de tineri şi formatori din toate protopopiatele Eparhiei. În cuvântul său de învăţătură, Arhiereul a îndemnat tinerii să caute în mod liber fericirea urmând calea propusă de Cristos, întrucât El a împlinit ceea ce a declarat prin Fericiri. Toate căutările vieţii sunt un pas spre o căutare mai profundă care îşi găseşte împlinirea doar în viaţa împreună cu Cristos, izvorul vieţii. Fericirea omului este posibilă încă din această viaţă în măsura în care se încrede în Cristos şi trăieşte viaţa în unire cu Cristos, potrivit învăţăturilor şi poruncilor Sale.
Scrutând înţelesul spiritual al primei Fericiri, Ierarhul a împărtăşit celor prezenţi viziunea biblică asupra „săracului” ca fiind omul conştient de limitele sale în raport cu Dumnezeu, omul trăitor în prezenţa lui Dumnezeu şi nu doar omul lipsit de cele materiale. Pentru relaţia noastră cu săracii de lângă noi, Preasfinţia Sa Vasile a reluat cele trei moduri concrete descrise pe larg în mesajul Sfântului Părinte: libertatea faţă de lucruri; solidaritatea faţă de necesităţile spirituale şi materiale ale săracilor; acceptarea darurilor pe care cei săraci ni le pot oferi, în special umilinţa şi încrederea în Dumnezeu.
După încheierea Sfintei Liturghii, pr. Angel Zareczki, Vicar cu laicii, a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui eveniment. Prânzului oferit de organizatori i-a urmat un moment inedit de prezentare a participanților, constând în compunerea unei imagini de către delegaţiile fiecărui protopopiat. Imaginea rezultată ca semn al unităţii în credinţă a întruchipat o fântână de la care pleacă şi la care ajung mai multe drumuri, fântână ce duce cu gândul la Cristos, izvorul de apă vie pe care dacă o bem, nu vom mai înseta în veac.
Întreaga după-amiază a fost consacrată activităţilor formativ-catehetice. Copiii au participat la patru ateliere diferite – pictură de icoane, confecționare de clopuri, artă din noduri și jocuri tematice, în timp ce tinerii au optat pentru una dintre cele șapte conferințe catehetice propuse pe tema Fericirilor de către preoţii conferenţiari. Înainte de momentul de rugăciune şi binecuvântarea finală a Preasfințitului Vasile, s-au predat însemnele Întâlnirii organizatorilor de anul viitor: protopopiatul de Baia Mare.




Era vorba de „cei saraci cu spiritul”! Ce-a inteles reporterul de aici?
Mai multa atentie, va rog!