Papii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au fost canonizaţi
27.04.2014, Vatican (Catholica) - În Piaţa San Pietro plină de pelerini, în Duminica Milostivirii Divine, Papa Francisc i-a declarat oficiali pe doi dintre predecesorii săi, Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea, ca sfinţi. „În cinstea Preasfintei Treimi, pentru mărirea credinţei catolice şi sporirea vieţii creştine, prin autoritatea Domnului nostru Isus Cristos şi a Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, şi având sfatul multor dintre fraţii noştri întru episcopat, îi declarăm şi definim ca sfinţi pe Fericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea”, a spus Papa Francisc astăzi, 27 aprilie, în strigătele mulţimii. „Îi înscriem în rândul Sfinţilor, decretând să fie veneraţi astfel de întreaga Biserică. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”
Mulţimi de pelerini au inundat Piaţa San Pietro pentru celebrarea mult-aşteptatei canonizări a celor care sunt acum Sfinţii Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea. Papa Ioan al XXIII-lea s-a născut în Sotto il Monte, în Dieceza şi provincia de Bergamo, Italia, pe 25 noiembrie 1881, al patrulea din cei 14 copii. A fost ales Episcop al Romei pe 28 octombrie 1958. Supranumit „Papa cel Bun”, este cunoscut în special pentru istorica sa enciclică „Pacem in Terris” şi pentru convocarea Conciliului Vatican II. A fost declarat Fericit de Papa Ioan Paul al II-lea pe 3 septembrie 2000, în timpul Marelui Jubileu al Anului 2000, Papa Francisc aprobând canonizarea lui în iulie anul trecut.
Sfântul Ioan Paul al II-lea este probabil unul dintre cei mai cunoscuţi Pontifi din istoria recentă, greu de uitat datorită carismei sale extraordinare, dragostei purtată tinerilor şi călătoriilor făcute în lumea întreagă, pe lângă rolul jucat în căderea comunismului. Pontificatul său a durat 27 de ani, încheindu-se în 2005. Beatificarea sa în 2011 a fost una dintre cele mai recente din istoria recentă a Bisericii, fiind primul Pontif beatificat de succesorul său imediat. De altfel Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost astăzi prezent la canonizarea celor doi Pontifi, fiind astfel prima Liturghie din istorie concelebrată de un Papă şi predecesorul său.
