Prima Sfântă Împărtăşanie la Satu Nou
29.04.2014, Iaşi (Catholica) - Duminică, 27 aprilie 2014, a doua Duminică a Timpului Pascal, numită şi Duminica credinţei, 18 copii din parohia „Sfântul Mihai” din Satu Nou l-au primit pentru prima dată pe Isus în Sfânta Împărtăşanie în cadrul Liturghiei comunitare de la ora 11, prezidată de părintele paroh Serafim Romila. După o perioadă intensă de pregătire începută încă din timpul Adventului, de muncă şi de efort atât din partea copiilor, cât şi din partea celor implicaţi în pregătirea lor, copiii au reuşit să îl cunoască mai mult pe Isus prin aprofundarea învăţăturii şi adevărurilor ce stau la baza credinţei noastre. Cu o zi înainte de marele eveniment, sâmbătă, 26 aprilie, copiii s-au apropiat cu emoţie şi timiditate de scaunul de Spovadă însoţiţi de familie, naşi şi prieteni.
Duminică, îmbrăcaţi de sărbătoare, în cadrul Sfintei Liturghii, copiii au participat activ la acest moment important din viaţa lor: au citit lecturile şi intenţiile la rugăciunea credincioşilor, au adus darurile la altar, la ofertoriu, s-au rugat şi au cântat din toată inima. După cuvântul de învăţătură al părintelui paroh, copiii, cu lumânările aprinse în mâini, au reînnoit făgăduinţele făcute de părinţi şi naşi la botez, manifestând dorinţa de a trăi numai pentru Cristos. „Eu mă lepăd de Satana, şi de toate faptele lui, şi de toată trufia lui, şi mă dau cu totul lui Isus Cristos”. Momentul cel mai important al Sfintei Liturghii a fost cel al împărtăşirii copiilor cu Trupul şi Sângele lui Cristos. Cu lumânările aprinse, simbol al credinţei şi al sufletului curat, s-au apropiat de Prietenul cel mai bun, Isus Euharisticul, pe care l-au invitat, primit şi păstrat în suflet. La acest eveniment au participat şi părinţii copiilor naşii şi apropiaţii lor care i-au susţinut şi încurajat pe copii prin rugăciunile lor şi prin comuniunea la masa euharistică.
La sfârşitul Liturghiei, copii au mulţumit bunului Dumnezeu şi Bisericii fiind în acest an binecuvântat, dedicat Episcopului Anton Durcovici, prin care copii şi-au manifestat iubirea şi credinţa lor mulţumind pentru acest dar minunat: familiilor, părintelui şi tuturor celor implicaţi în pregătirea lor şi tuturor credincioşilor din parohie. Celebrarea s-a încheiat în casa parohială unde copiii au continuat comuniunea cu părintele, păstorul inimii lor, unde au servit o gustare incluzând şi tortul festiv, dar şi o mică amintire prin care copiii să-şi aducă aminte de acest minunat dar supranatural pe care îl vor preţui toată viaţa. (Sara-Delia Alexe şi Ana-Maria Lenghen)
