Au fost profanate trei lăcaşuri creştine din Galileea
02.05.2014, Roma (Catholica) - Cu mai puţin de o lună înainte de vizita Papei Francisc, nu încetează actele de vandalism împotriva locurilor religioase din Ţara Sfântă. Duminică, 27 aprilie 2014, când Biserica Catolică celebra canonizarea Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, au fost profanate trei lăcaşuri creştine din Galileea. Episcopii catolici din Ţara Sfântă au condamnat puternic acest gest, exprimând în acelaşi timp propria lor nelinişte. Primul act de profanare a vizat mănăstirea benedictină de la Tabgha, de lângă Lacul Tiberiadei, încredinţată benedictinilor germani.
Spre vremea amiezii, un grup de tineri cu haine şi frizuri tipice evreilor ortodocşi au aruncat cu pietre în trei cruci aflate la acest loc sacru. Acelaşi grup de tineri s-a îndreptat apoi spre mănăstirea surorilor benedictine, dărâmând şi acolo un crucifix şi murdărind cu noroi un altar în aer liber. Băncile şi scaunele au fost marcate cu simbolul stelei lui David, şi o femeie aflată în vizită la mănăstire a fost rănită prin aruncarea de pietre.
Tot duminică, informează un comunicat al Ordinariilor catolici din Ţara Sfântă a fost trimisă la Vicariatul patriarhal din Nazaret o scrisoare de intimidare semnată de un rabin din regiune. În scrisoare, între diferitele ameninţări, li se cerea tuturor creştinilor să „părăsească pământul Israelului” pentru a nu-şi atrage riscul unor grave represalii. Rabinul care a trimis scrisoarea fusese oprit de poliţie în ziua precedentă, în oraşul Safed.
Manifestaţiile violente au avut loc şi în săptămâna trecută, când duminică, 20 aprilie 2014, biserica greco-ortodoxă din Al-Bassah a fost atacată în timpul celebrării unui Botez. În comunicat, Adunarea Episcopilor Ordinari ai locului, în numele tuturor creştinilor din Galileea, se declară „profund îngrijoraţi de aceste fapte” şi cer „cu putere autorităţilor civile şi de poliţie să reacţioneze cu promptitudine arestând vinovaţii, pentru a restabili respectul religios reciproc”.
