Cardinalul Parolin la Sanctuarul Fecioarei Rozariului de la Pompei

08.05.2014, Roma (Catholica) - Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a celebrat Sfânta Liturghie în această dimineaţă la Sanctuarul Maicii Domnului a Sfântului Rozariu din Pompei, Italia, un loc dedicat devoţiunii mariane, unde pe 8 mai, în fiecare an, mii de credincioşi participă la recitarea rugăciune compuse în 1883 de Fericitul Bartolo Longo, fondator al Sanctuarului vizitat de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în 1979 şi în 2003, şi de Papa Benedict al XVI-lea în 2008.

„Suntem într-un loc în care caritate şi-a întins cortul”, a spus Cardinalul în predica sa, „şi a prins rădăcini ca un element constitutiv într-o istorie de credinţă care continuă să privească înainte, condusă de puternica forţă a originii umile: aici rugăciunea, Rozariul al cărui apostol este Bartolo Longo, a întâlnit o situaţie de un tip cu totul diferit: sărăciei şi neglijare, nedreptate şi opresiune. Demnitatea omului a fost călcată în picioare şi săracii, ultimii în ordine, abia erau luaţi în considerare.”

Caritatea „a deschis uşile, le-a deschis larg spre speranţă, dând naştere unei noi ere. Nici o problema, nici o teamă, indiferent de cât de puternică sau rezonabilă ar putea fi, nu poate alunga speranţa care aici se manifestă concret, alcătuită din opere care vorbesc limba carităţii ce transformă, construieşte şi înnoieşte. Acest lucru rămâne valabil chiar dacă ceea ce trăim astăzi nu ne protejează de necazuri şi suferinţe, precum pericolul violenţei, lipsa de locuri de muncă pentru tinerii noştri sau nesiguranţa lor, tineri pentru care nu numai criza economică actuală, ci şi întârzierile structurale fac dificilă privirea viitorului cu seninătate şi încredere.”

Cardinalul a subliniat trei idei importante, care ar putea să ne ajute să înţelegem ce doreşte Domnul să ne spună în fiecare zi. Prima este de a proclama credinţa noastră. Prelatul l-a menţionat pe Petru, care a fost „atras de Isus într-o aventură mai mare decât el”, cu temerile sale şi cu umanitatea sa firavă, dar cu ajutorul Domnului, care a trimis Duhul Sfânt Apostolilor adunaţi în Cenacol, a găsit puterea de a proclama Împărăţia lui Dumnezeu. A menţionat-o şi pe Maria, „umila slujitoare a Domnului şi mamă a credinţei noastre”. „Suntem cu toţii botezaţi şi am primit, prin Mir, darul Duhului Sfânt”, a continuat prelatul. „Să facem ca acest cadou să dea roade. Să ne proclamăm credinţa asemenea Sfântului Petru. Chiar dacă acest lucru ne va costa scump, aşa cum a fost pentru el.”

A doua idee este de a pune credinţa noastră în practică – adică, să ne iubim aproapele. „Tocmai acest lucru este în centrul credinţei noastre. Aceasta este revoluţia adusă de Isus. Iubirea reciprocă este porunca pe care a dat-o ucenicilor Săi înainte de a muri, definind-o drept ‘a lui’ şi ‘nouă’. Este, prin urmare, însăşi esenţa învăţăturii Sale.” Cardinalul a explicat că numele de „noul” dat Pompeiului indică nu doar distanţa în timp de vechiul oraş excavat, dar, de asemenea, teritoriul pustiu întâlnit de Bartolo Longo, transformat în punct de plecare pentru un „nou început”. Fondatorul a fost conştient de necesitatea de a pune credinţa în practică, şi a făcut din rugăciunea Rozariului pilonul central al Sanctuarului, o „casă a credinţei şi speranţei unui nou popor”.

A fi lumină pentru lume a fost ideea finală prezentată de secretarul de stat, care a subliniat că, aşa cum a îndemnat Papa Francis, „trebuie să aducem această lumină, acest adevăr în lume, să dăm mărturie despre el şi să îl vestim tuturor, şi să facem acest lucru cu bucurie”. Pentru a pune aceste idei în acţiune, Cardinalul Parolin i-a încurajat pe cei prezenţi să privească la Maria, „care a salutat darul pe care Dumnezeu i l-a dat şi l-a adus pe lume. În Magnificat, ea şi-a mărturisit credinţa, trăind în acelaşi timp iubirea concretă pentru semenii ei. Ea l-a urmat pe Isus până la capăt, sub Cruce, mărturie vie a luminii credinţei, chiar şi astăzi continuând să o dea copiilor ei.”

Cardinalul a concluzionat: „să încredinţăm Mariei […] toate grijile noastre, neliniştile noastre, nevoile noastre. Să ne rugăm pentru Biserică, pentru Papa Francis […] pentru toată lumea, şi pentru pace. Fie ca Pruncul pe care îl vedem pe genunchii Mariei, şi coroana mistică pe care o vedem în mâna ei, să inspire în noi încrederea că vom fi auziţi.”