Cardinalul Tauran merge în Iordania
09.05.2014, Vatican (Catholica) - Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, însoţit de secretarul dicasterului, pr. Miguel Angel Ayuso Guixot, vor călători la Amman, Iordania, pe 12 mai, pentru a participa la un seminar despre religie şi violenţă organizat la Universitatea Petra din Amman, seminar care doreşte să promoveze dialogul interreligios.
Serviciul de ştiri al Vaticanului anunţă că intervenţia Cardinalului va avea loc în secţiunea dedicată religiei. Pe 13 şi 14 mai, delegaţia Sfântului Scaun va lua parte la a treia conferinţă organizată de Consiliul Pontifical în colaborare cu Institutul Regal pentru Studii Inter-credinţă, intitulată „Confruntarea provocărilor actuale prin educaţie”. Lucrările vor fi deschise de discursul prinţului El Hassan Bin Talal, respectiv al Cardinalului Tauran, iar la final va fi dată o declaraţie comună.
Tot serviciul de ştiri al Vaticanului informează despre o declaraţie de presă făcută ieri de pr. Federico Lombardi SJ. Directorul biroului de presă a declarat că răpirea în Nigeria a unui număr mare de fete de către teroriştii Boko Haram este o altă „formă teribilă de violenţă tipică acestei grupări”. „Respingerea oricărui respect pentru viaţa şi demnitatea persoanei umane, chiar şi a celor inocente, vulnerabile şi lipsite de apărare, cheamă la o condamnare puternică şi naşte compasiune fierbinte pentru victime, precum şi oroare în faţa suferinţei fizice şi spirituale şi a incredibilei umiliri la care sunt supuse. Ne adăugăm vocea numeroaselor apeluri pentru eliberarea lor. Sperăm şi ne rugăm ca Nigeria, datorită angajamentului tuturor celor care pot să ajute, să găsească o cale pentru a încheia o situaţie de conflict şi de terorism al urii, sursă de nenumărate suferinţe.”