Întâlnirea anuală dintre seminariştii diecezani şi cei franciscani la Roman
13.05.2014, Roman (Catholica) - Sâmbătă, 10 mai 2014, în ajunul Zilei Vocaţiei, seminariştii Institutului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi s-au întâlnit cu colegii lor de la Institutul Romano-Catolic Franciscan din Roman, pentru un schimb de experienţă care să îi întărească pe drumul lor de formare spre Preoţie. Fiind însoţiţi de pr. rector Benone Lucaci şi de pr. vicerector Eduard Soare, împreună cu o parte dintre părinţii profesori şi formatori din cadrul Institutului din Iaşi, seminariştii diecezani au fost întâmpinaţi de către pr. Eugen Răchiteanu împreună cu ceilalţi preoţi profesori şi formatori din cadrul Institutului Franciscan şi de către seminariştii franciscani, aflăm de pe Ercis.ro.
Programul întâlnirii s-a deschis cu Sfânta Liturghie, celebrată în capela Institutului Franciscan, la care au participat cu toţii. În cadrul Liturghiei, în cuvântul adresat seminariştilor, pr. Lucaci a făcut o asemănare între seminarişti şi cântăreţii dintr-un unic cor, un cor constituit spre slava lui Dumnezeu, care nu încetează să-i cânte milostivirea şi slava. Deşi fiecare cântăreţ din acest cor are o carismă proprie, un loc aparte, care-l individualizează de restul, totuşi toţi cântăreţii au acelaşi scop, de a cânta bunătatea şi fericirea adevărată care este Dumnezeu. Pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al franciscanilor, i-a îndemnat pe seminarişti să accepte misiunea la care îi cheamă Cristos, dar mai ales să acorde o atenţie deosebită formării lor, în special astăzi, când Europa are nevoie de un nou suflu evanghelic – dacă iniţial Europa a fost evanghelizatoarea Moldovei, astăzi este rândul Moldovei să reaprindă lumina Evangheliei pe bătrânul continent.
După Sfânta Liturghie, seminariştii celor două institute s-au confruntat într-un meci de fotbal, desfăşurat în sala de sport. La finalul meciului, au luat cu toţii prânzul în sala de mese a Institutului Franciscan, după care s-au îndreptat spre capelă, unde a avut loc repetiţia cântecelor pentru sărbătoarea beatificării Episcopului Anton Durcovici. Pentru seminariştii din Iaşi, ziua de pelerinaj prin zona Romanului nu s-a terminat, căci, în drumul spre casă, au vizitat parohiile romano-catolice din Săbăoani, Gherăeşti şi Iugani. În comunitatea din Săbăoani au vizitat parohiile Sfântul Mihail şi Sfânta Maria, Regina Sfântului Rozariu, parohii cu o adevărată istorie şi o contribuţie importantă la viaţa Diecezei.
Părintele vicar de la parohia Sfântul Mihail le-a prezentat istoria comunităţii din Săbăoani, oferindu-le posibilitatea de a vizita Muzeul diecezan din vecinătatea bisericii, ca mai apoi să îi invite în curtea parohiei pentru a servi o mică gustare pregătită din bunăvoinţa pr. paroh Toma Encuţă. În parohia din Gherăeşti, pr. paroh Daniel Ghitiu le-a prezentat modul în care a înflorit această frumoasă comunitate catolică şi transformările prin care trece: construcţia unei noi biserici. De asemenea, au vizitat o grădiniţă şi un azil de bătrâni, semne clare ale grijii pe care o poartă Biserica faţă de copii şi faţă de bătrâni, semne ale iubirii lui Dumnezeu. Ultima oprire a fost în Iugani, unde au întâlnit şi comunitatea din această parohie, adunată în jurul pr. paroh Marcel Blaj, participând la Sfânta Liturghie. Părintele paroh i-a poftit să servească cina în parohia sa.
