Pelerinajul bolnavilor la sanctuarul marian de la Cacica
14.05.2014, Cacica (Catholica) - Sâmbătă, 10 mai 2013, s-a desfăşurat la Cacica pelerinajul persoanelor care se află în suferinţă. Acesta se realizează anual şi anticipează Ziua Bolnavului în Dieceza de Iaşi, declarată pentru data de 13 mai. Pelerinajul a fost organizat de Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje, Sanctuarul marian de la Cacica şi parohiile Diecezei de Iaşi. Pr. Romuald Bulai, paroh şi rector al Sanctuarului de la Cacica, a întâmpinat pelerinii urându-le bun venit în casa Mamei Cereşti, Preasfânta Fecioară Maria, citim în relatarea de pe Ercis.ro.
Ca pregătire pentru Sacramentul Spovezii, cei prezenţi au avut posibilitatea de a participa la celebrarea penitenţială. A urmat sfântul Rozariu condus de diaconul Robert Râtan. Pr. Eugen Robu, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară, a prezentat mesajul său pelerinilor: „Ne unim în rugăciune pentru cei care sunt aleşi şi privilegiaţi de Dumnezeu cu aceeaşi cruce în Isus Cristos. Sfântul Părinte Francisc ne invită să fim solidari cu cei care se află în suferinţă şi să trăim în iubire asemenea bunului samaritean, care se apleacă şi îngrijeşte, pansează, vindecă rănile celui care are nevoie. Îi cerem lui Dumnezeu noi haruri şi puteri pentru a putea duce zilnic crucea primită cu seninătate şi curaj”.
Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfinţitul Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi. Au concelebrat pr. Eugen Robu, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară al Diecezei de Iaşi, pr. Romuald Bulai, pr. Egidiu Condac, director general al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, şi numeroşi preoţi din parohiile Diecezei de Iaşi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Aurel le-a spus credincioşilor prezenţi: „Să simţim căldura de Mamă a Preacuratei Fecioare Maria, care ne cheamă an de an în acest sanctuar pentru ca aici să auzim un cuvânt de încurajare. Aici ridicăm rugăciunile noastre pentru ca Maria să ne însoţească mereu pe drumul vieţii noastre şi să ne înveţe cum trebuie să ne purtăm crucea în fiecare zi”.
Episcopul a prezentat apoi câteva fragmente din Mesajul Papei Francisc cu ocazia celei de a XXII-a Zile Mondiale a Bolnavului, care are titlul „Credinţă şi caritate”. Sfântul Părinte spune: „Biserica recunoaşte în voi, dragi bolnavi, o prezenţă specială a lui Cristos suferind; alături, ba chiar înăuntrul suferinţei noastre este suferinţa lui Cristos, pe care o poartă împreună cu noi şi în acelaşi timp îi descoperă sensul. Dumnezeu a urcat pe cruce, a distrus singurătatea suferinţei şi ne-a luminat întunecimea suferinţei. Suntem puşi astfel înaintea misterului iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, care ne procură speranţă şi curaj. Speranţă pentru că în planul de iubire al lui Dumnezeu, chiar şi noaptea durerii se deschide la lumina pascală a lui Cristos mort şi înviat şi ne dă curaj pentru a înfrunta orice împotrivire în compania Sa, dacă vom rămâne mereu uniţi cu El.”
„Dacă noi avem crucea noastră, dar nu-l avem prezent şi pe Cristos răstignit, crucea noastră este atunci suferinţă, dezolare, descurajare. În schimb, dacă asociem imaginea lui Cristos răstignit pe cruce lângă crucea noastră pe care Dumnezeu ne-o dă, totul capătă un alt sens, ştim de ce suferim şi mai ales dăm valoare suferinţei. El, prin învierea Sa, a răsturnat tot ceea ce credeau oamenii despre suferinţă, arătând că într-adevăr crucea devine semnul victoriei. De aceea, prin Cristos şi suferinţa şi boala sunt transformate în lucruri pozitive. În mesajul său, Sfântul Părinte ne îndeamnă să recurgem plini de încredere la Preasfânta Fecioară, care devine Mama tuturor bolnavilor şi a tuturor celor care suferă, fiind siguri că ne va asista, ne va susţine şi nu ne va părăsi niciodată. Este Mama răstignitului înviat; rămâne alături de crucile noastre şi ne însoţeşte în drumul nostru spre viaţa adevărată”.
După predică a fost administrat Sacramentul Ungerii bolnavilor. Cântările au fost susţinute de corul reprezentat de tinerele beneficiare ale Centrului de Plasament „Sfântul Iosif” din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi alte persoane din Dieceză. După-amiază a urmat un moment de adoraţie euharistică, care s-a încheiat cu binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. Adoraţia a fost organizată şi coordonată de către Congregaţia Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe din Iaşi. Sărbătoarea s-a încheiat cu un concert de muzică religioasă susţinut de tineri din parohiile din Iaşi şi elevi ai Liceului de Artă „Octav Băncilă” Iaşi. Cântecele din prima parte a concertului au amintit de sacrificiul făcut de Cristos pe cruce, iar a doua parte a introdus auditoriul în Sărbătoarea Învierii.



