Papa Francisc: Să stăm lângă crucile pe care Isus continuă să fie răstignit
27.05.2014, Ierusalim (Catholica) - Ieri, la 11.45, după o călătorie de 5 km cu maşina, Sfântul Părinte a sosit la Centrul Notre Dame din Ierusalim, unde l-a primit în audienţă pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. După o oră şi jumătate, Pontiful urma să ia masa cu anturajul papal, dar şi-a schimbat planurile şi a decis să mănânce în sala de mese a Conventului San Salvador, alături de franciscani. La 2.15PM, după ce a binecuvântat tabernacolul capelei din centrul construit de Legionarii lui Cristos din Galileea, a părăsit centrul mergând la o mică biserică ortodoxă greacă „Viri – Galilaei”, pe Muntele Măslinilor. De aici i-a făcut o scurtă vizită Patriarhului ecumenic, după care ambii au binecuvântat grupul de credincioşi strânşi în faţa bisericii.
Papa a plecat apoi spre biserica Ghetsimani, pe coasta Muntelui Măslinilor, biserică aflată în grija Custodelui Ţării Sfintei. La intrare s-a oprit la piatra pe care Isus Cristos s-a rugat înainte de arestare, situată la picioarele altarului. În biserică a fost aşteptat de preoţi, persoane consacrate şi seminarişti. „În ora marcată de Dumnezeu pentru a mântui omenirea din sclavia păcatului, Isus se retrage aici, în Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor. Ne aflăm în acest loc sfânt, sfinţit de rugăciunea lui Isus, de angoasa lui, de sudoarea lui de sânge; sfinţit mai ales de ‘da’-ul său spus voinţei de iubire a Tatălui. Aproape că ne este teamă să ne apropiem de sentimentele pe care le-a experimentat Isus în ora aceea; intrăm pe vârful picioarelor în acel spaţiu interior în care s-a decis drama lumii. În acea oră, Isus a simţit necesitatea de a se ruga şi de a-i avea lângă El pe discipolii Săi, pe prietenii Săi, care l-au urmat şi au împărtăşit mai îndeaproape misiunea Sa. Însă aici, la Ghetsimani, urmarea devine dificilă şi nesigură; există ameninţarea îndoielii, a oboselii şi a terorii. În desfăşurarea dificilă a pătimirii lui Isus, discipolii vor asuma diferite atitudini faţă de Învăţătorul: atitudini de apropiere, de îndepărtare, de nesiguranţă.”
Pontiful i-a invitat apoi pe toţi, Episcopi, preoţi, persoane consacrate şi seminarişti, să se întrebe: „Cine sunt eu în faţa Domnului meu care suferă?” Şi a continuat: „Sunt dintre cei care, invitaţi de Isus să vegheze cu El, adorm şi în loc să se roage caută să evadeze închizând ochii în faţa realităţii? Sau mă recunosc în cei care au fugit de frică, părăsindu-l pe Învăţător în ora cea mai tragică a vieţii sale pământeşti? Există oare în mine duplicitatea, falsitatea celui care l-a vândut pentru treizeci de arginţi, care a fost numit prieten, şi totuşi l-a trădat pe Isus? Mă recunosc în cei care au fost slabi şi l-au tăgăduit, ca Petru? El cu puţin înainte i-a promis lui Isus că îl va urma până la moarte; apoi, strâns la colţ şi asaltat de frică, jură că nu-l cunoaşte. Mă asemăn cu aceia care de acum organizau viaţa lor fără El, asemenea celor doi discipoli din Emaus, nesăbuiţi şi înceţi la inimă să creadă în cuvintele profeţilor? Sau, slavă lui Dumnezeu, mă aflu printre aceia care au fost fideli până la sfârşit, ca Fecioara Maria şi apostolul Ioan? Când pe Golgota totul devine întuneric şi orice speranţă pare terminată, numai iubirea este mai puternică decât moartea. Iubirea Mamei şi a discipolului preaiubit îi determină să rămână la picioarele crucii, pentru a împărtăşi până la capăt durerea lui Isus. Mă recunosc în cei care l-au imitat pe Învăţătorul lor până la martiriu, mărturisind cât de mult El era totul pentru ei, forţa incomparabilă a misiunii lor şi orizontul ultim al vieţii lor?”
La final Sfântul Părinte a încurajat păstrarea prezenţei creştine pe pământul unde a umblat Isus: „Voi, iubiţi fraţi şi surori, sunteţi chemaţi să îl urmaţi pe Domnul cu bucurie în această ţară binecuvântată! Este un dar şi este şi o responsabilitate. Prezenţa voastră aici este foarte importantă; toată Biserica vă este recunoscătoare şi vă susţine cu rugăciunea. Din acest loc sfânt, doresc de asemenea să adreseze un salut afectuos tuturor creştinilor din Ierusalim: aş vrea să asigur că îi amintesc cu afect şi că mă rog pentru ei, cunoscând bine dificultatea vieţii lor în oraş. Îi îndemn să fie martori curajoşi ai pătimirii Domnului, dar şi ai Învierii sale, cu bucurie şi în speranţă. Să îi imităm pe Fecioara Maria şi pe sfântul Ioan şi să stăm lângă multele cruci unde Isus este încă răstignit. Acesta este drumul pe care Răscumpărătorul nostru ne cheamă să-l urmăm: nu există altul, acesta este!”
