Arhiepiscopul Savio Hon Tai-Fai despre Fericitul Anton Durcovici
31.05.2014, Roma (Catholica) - Joi, 29 mai, la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma a avut loc un eveniment comemorativ în cinstea Fericitului Anton Durcovici, care între anii 1906 şi 1911 şi-a desăvârşit aici formarea sacerdotală şi intelectuală. „Un tânăr de aur, de înaltă ţinută în toate, care dă speranţă de foarte mari reuşite”, spunea rectorul Colegiului Pontifical Urbanian din Roma la câteva luni după primirea în rândul alumnilor săi a seminaristului Anton Durcovici. Primăvara vieţii lui Durcovici, promiţătoare de roade îmbelşugate pentru Biserica Catolică din România, avea să confirme intuiţia formatorilor săi. În cinci ani de studiu la universităţile din Cetatea Eternă, Durcovici şi-a lua două doctorate, unul în filozofie şi unul în teologie, şi o licenţă în drept canonic.
Înainte de întoarcerea teologului Durcovici în ţară, acelaşi rector îi scria Arhiepiscopului de Bucureşti: „Este de o inteligenţă aleasă, cu o conduită constantă, calm şi senin, însoţit de o pietate exemplară, o modestie rară, conduită ireproşabilă şi prudenţă mult superioară vârstei. Nu ezit să vă spun că, dacă va continua ca preot cum a fost ca student, va fi o comoară pentru Dieceza sa.” La evenimentul academic în cinstea Fericitului Anton Durcovici au luat cuvântul secretarul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, Arhiepiscopul Savio Hon Tai-Fai, Episcopul Diecezei de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, rectorul Universităţii Urbaniana, Mons. Alberto Trevisiol, rectorul Colegiului Urbanian, Mons. Vincenzo Viva, şi postulatorul cauzei de beatificare, pr. Isidor Iacovici. Printre invitaţii prezenţi, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru Cazaban, care a adresat auditoriului un cuvânt de salut, însărcinatul cu afaceri din cadrul aceleiaşi ambasade, Diana Bubenek Turconi, rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno, pr. Gabriel Buboi, responsabilul cu pastoraţia migranţilor români în Italia, Mons. Anton Lucaci, secretarul nunţiaturii apostolice din Kuweit, Mons. Ionuţ Strejac, alte autorităţi academice şi ecleziastice.
Conferinţa publică a fost urmată de celebrarea Sfintei Liturghii în cinstea Fericitului Anton Durcovici, prezidată în capela Colegiului Urbanian de Arhiepiscopul Savio Hon Tai-Fai, secretarul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. Sfânta Liturghie, cu predica prezentată de PS Petru Gherghel, a fost concelebrată de mai mulţi preoţi români prezenţi la Roma pentru studii sau pastoraţie. Arhiepiscopul Savio Hon Tai-Fai a declarat pentru Radio Vatican: „Durcovici este un om care a apărat şi mărturisit credinţa pe timpul unui regim care îl constrângea să se rupă de comuniunea cu Sfântul Părinte şi de Biserica Universală. În acelaşi timp, a săvârşit un curajos şi eroic act de credinţă, chiar şi în apropierea morţii. Când a fost numit Episcop, în 1948, era deja uşor de prevăzut că va fi un itinerar, un calvar care duce spre martiriu. Cu toate acestea, şi-a luat asupra sa această cruce. Şi aş spune că a făcut aceasta cu acel spirit de misiune pe care credem că şi l-a însuşit aici, în Colegiul nostru. Iată, acesta este curajul de a mărturisi credinţa!”
Prelatul a continuat: „Isus ne spune că a fi discipolul Său înseamnă a lua crucea şi a da mărturie. În decursul tradiţiei noastre creştine, prima fază a vestirii Evangheliei este mărturia, chiar până la martiriu, pentru că cele două cuvinte au legătură foarte strânsă. Acum, să ne întrebăm: până unde merge mărturia? Până la a-şi da viaţa pentru credinţă. Acest act mărturiseşte prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu, caritatea lui Cristos care ne susţine să facem acest lucru. Cred că într-un anumit loc, într-un anumit timp, există întotdeauna o anumită formă de a da mărturie până la moarte. Adresez, de aceea, studenţilor noştri, urarea de a trăi mereu cu simţul Bisericii, pentru că acest student al nostru, venind aici şi studiind, mai târziu a fost şi profesor. Dar el a predat mai presus de toate marele principiu al eclezialităţii, şi anume, «sentire semper cum Ecclesia» – să simţi întotdeauna cu Biserica”.
