Proiectul pastoral al Evangelii Gaudium
15.06.2014, Vatican (Catholica) - „Proiectul pastoral al Evangelii Gaudium” este titlul unei întâlniri internaţionale ce va avea loc anul acesta în Vatican, pentru toţi cei implicaţi în pastoraţie. Întâlnirea, organizată de Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare, va reflecta asupra temelor centrale ale primei exortaţii apostolice a Papei Francisc, în traducere „Bucuria Evangheliei”, vizându-se în special înnoirea pastorală a Bisericii.
Într-un interviu pentru agenţia Zenit, pr. Geno Sylva, oficial al Consiliului Pontifical amintit, a spus că scopul întâlnirii va fi să îi ajute „pe Episcopii şi toţi lucrătorii pastorali să transpună frumuseţea şi puterea acestui document într-un mod pastoral ce poate fi implementat în Bisericile locale din întreaga lume”. „După promulgarea exortaţiei apostolice”, a mai explicat el, Consiliul a luat iniţiativa organizării unei întâlniri internaţionale „care să reflecteze asupra temelor principale ale acestui frumos document, în vederea înnoirii pastorale a Bisericii la lumina magisteriului Papei Francisc”. Proiectul pastoral al Evangelii Gaudium porneşte de la o dorinţă a Arhiepiscopului Salvatore Fisichella, preşedintele Consiliului. „A fost dorinţa lui să se ia acest document şi să fie analizat pentru a se găsi moduri în care poate deveni concret un plan pastoral.”
Întâlnirea, care se va desfăşura în perioada 18-20 septembrie 2014, va fi deschisă tuturor lucrătorilor pastorali: preoţi, diaconi, persoane consacrate şi laici. „Toţi aceştia împărtăşesc strâns sarcina Episcopilor de a discerne căile de a răspunde chemării constante a Domnului Înviat, de vestire a Evangheliei Sale cu un înnoit spirit misionar şi cu o bucurie creştină”, a spus pr. Sylva. Întâlnirea se va deschide cu prezentarea „Ascultarea săracilor”, susţinută de Jean Vanier, fondatorul a două organizaţii internaţionale majore, „Arca” şi „Credinţă şi lumină”, care oferă ajutor persoanelor cu handicap mental.
Şi alţi vorbitori au fost invitaţi să vorbească pe teme luate din Evangelii Gaudium, prezentându-le în context pastoral. Printre temele ce vor fi tratate se numără: promovarea noii evanghelizări la oraş şi în contextul familiei; spiritualitatea celor care evanghelizează; şi membrii poporul lui Dumnezeu ca agenţi ai evanghelizării. Aceste discuţii, a spus pr. Sylva, vor fi îndreptate spre a-l ajuta „pe fiecare botezat să asculte şi să răspundă chemării, datoriei pe care o avem, datoriei baptismale, de a fi evanghelişti şi de a-i conduce pe oameni la Cel care este Iubire, Isus Cristos”.
