Statuia Mariei distrusă de islamişti nu trebuie să devină pretext de propagandă
23.06.2014, Mosul (Catholica) - Arhiepiscopul caldeean de Mosul, Excelenţa Sa Amel Shamon Nona, a confirmat pentru agenţia Fides distrugerea unei statui a Fecioarei Maria de către insurgenţi sunniţi, care au preluat controlul oraşului, dar a adăugat că pe moment nu există dovezi legate de zvonurile despre o „taxă islamică” impusă creştinilor în Mosul de gruparea Statul Islamic al Irakului şi Levantului (ISIL). „O statuie a Fecioarei Maria a fost distrusă de militanţii islamişti, care au luat-o dintr-un turn al bisericii caldeene cu hramul Neprihănitei Zămisliri. Sanctuarul este un loc de cult frecventat de credincioşi şi în timpul scoaterii şi distrugerii statuii Mariei, interiorul bisericii nu a fost afectat.”
Mons. Nona nu a confirmat zvonurile despre „taxa” impusă de islamişti creştinilor. Diverse surse insistă că creştinii care au rămas în oraş sunt foarte puţini, în special bătrâni. „Până acum”, a spus prelatul, care s-a mutat de asemenea în Tilkif din Mosul, „doar la câţiva angajaţi publici creştini li s-a spus că nu se mai pot întoarce la locurile lor de muncă, invocându-se explicit statutul lor de membri ai unor minorităţi. Desigur, situaţia se înrăutăţeşte şi suntem cu toţii îngrijoraţi. Dar mai văd şi că situaţia creştinilor devine uneori obiect de propagandă. Este o exploatare periculoasă chiar şi pentru creştini.” Pe 22 iunie, într-un interviu pentru televiziune, ministrul irakian pentru drepturile omului, Mohammed Shia al Sudani, i-a acuzat pe militanţii sunniţi ai ISIL că au comis atrocităţi, au ars biserici, au impus taxe comunităţilor creştine şi au violat femei creştine, cinci dintre ele susţinându-se că s-ar fi sinucis după ce au fost supuse violenţelor.
