Papa Francisc: Creştinul acceptă să fie înjosit pentru a-l vesti pe Cristos
24.06.2014, Vatican (Catholica) - Creştinul nu se vesteşte pe sine, îl vesteşte pe Domnul, a subliniat Papa Francisc la predica la Sfânta Liturghie celebrată în Capela Casei Sf. Marta din Vatican, marţi, 24 iunie 2014, dimineaţă, în sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Pornind de la lecturile biblice proclamate în ritul latin, Papa a prezentat o amplă meditaţie despre vocaţia, sau mai bine spus vocaţiile lui Ioan Botezătorul, „cel mai mare dintre profeţi”. A pregăti venirea Domnului, a discerne cine este Domnul, a se micşora pe sine pentru ca Domnul să crească. În aceste trei verbe Papa a indicat tot atâtea vocaţii care au format misiunea lui Ioan Botezătorul, model mereu actual pentru creştini, citim pe situl Radio Vatican.
Ioan, a remarcat Pontiful, pregătea calea Domnului „fără a păstra nimic pentru sine”. Era un om important: „lumea îl căuta pe Ioan şi îl urma pentru că simţeau puterea cuvintelor lui, care ajungeau la inimă”. În acele momente,, Ioan a avut probabil „ispita de a crede că este important, dar nu a căzut”. Dovadă că la întrebarea cărturarilor care i-au cerut să spună dacă el este Mesia, Ioan răspunde: „Nu, eu sunt voce, numai o voce”, dar „am venit să pregătesc calea Domnului”. Aceasta este prima vocaţie a Botezătorului, „să pregătească inima poporului pentru întâlnirea cu Domnul”.
A doua vocaţie a lui Ioan a fost aceea de a discerne, „între atâţia oameni buni, care dintre ei era Domnul. Duhul Sfânt i-a descoperit aceasta şi el a avut curajul să spună: ‘El este! El este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii’. Discipolii lui l-au văzut pe acest om care trecea şi l-au lăsat să meargă mai departe. A doua zi, la fel: ‘El este! Este mai vrednic decât mine’. Iar discipolii (lui Ioan) s-au dus după El. În vremea pregătirii, Ioan spunea: ‘După mine vine unul…’ În momentul discernământului, care ştie să-l deosebească şi să-l arate pe Domnul, Ioan spune: ‘Înaintea mea este El!'”.
A treia vocaţie a lui Ioan, a continuat Pontiful, este aceea de a se face din ce în ce mai mic pentru ca Domnul să devină din ce în ce mai mare. Din acel moment, „viaţa lui a început să se înjosească, să scadă până la a se nimici pe sine pentru ca să crească Domnul. El trebuie să crească, eu, în schimb, să mă micşorez”. „Aceasta a fost etapa cea mai grea pentru Ioan, pentru că Domnul avea un stil pe care Ioan nu şi-l imagina, până într-acolo încât, aflându-se la închisoare, a suferit nu doar pentru întunericul din celulă, ci şi pentru întunericul din inima sa. ‘Oare el să fie? Nu m-am înşelat cumva? Mesia are un stil atât de apropiat… Nu înţeleg’. Dar cum Ioan era omul lui Dumnezeu, a cerut discipolilor să meargă la Isus şi să-l întrebe: ‘Tu eşti cel care trebuie să vină, sau trebuie să aşteptăm pe un altul?'”
„Umilirea lui Ioan este de două feluri: umilirea îndurată prin moartea sa, ca preţ pentru un capriciu”, dar şi umilirea pentru „întunericul din suflet”. Ioan a ştiut să-l aştepte pe Isus, a ştiut să discearnă, iar acum „îl vede pe Isus din depărtare”. „Această promisiune s-a îndepărtat. Rămâne singur, în întuneric, în umilire”. Rămâne singur „pentru că s-a nimicit mult pentru ca Domnul să crească”. Ioan vede că Domnul este „departe”, iar el este „umilit, dar cu inima în pace”.
„Trei vocaţii într-un singur om: să pregătească, să discearnă şi să facă în aşa fel încât Domnul să crească, micşorându-se pe sine. Este frumos să ne gândim la vocaţia creştinului în aceiaşi termeni. Un creştin nu se vesteşte pe sine, îl vesteşte pe un Altul, pregăteşte calea pentru un Altul, pentru Domnul. Creştinul trebuie să facă un discernământ, trebuie să înveţe să discearnă adevărul de ceea ce pare adevăr dar nu e, trebuie să fie om al discernământului. Şi creştinul trebuie să fie un om care ştie să se înjosească pentru ca Domnul să crească în inima şi în sufletul celorlalţi”.
