Întâlnirea Cardinalilor caracterizată de libertate, deschidere şi prietenie
04.07.2014, Vatican (Catholica) - Consiliul Cardinalilor, reunit la Domus Sanctae Marthae, îşi va încheia întâlnirea în această seară. Următoarele sesiuni au fost programate pentru 15-17 septembrie, 9-11 decembrie şi 9-11 februarie 2015. Privitor la temele analizate, pe lângă cele indicate anterior (guvernatoratul, secretariatul de stat şi IOR), Consiliul şi-a reluat reflecţia asupra dicasterelor Curiei Romane. Au fost studiate mai atent Consiliile pentru Familie, respectiv Laici, în special legat de contribuţiile şi rolurile pe care trebuie să şi le asume laicii, cuplurile căsătorite şi femeile.
Nu au fost luate decizii, dar au fost oferite propuneri detaliate ce vor intra în cadrul mai general al noii configuraţii a Curiei. În această după-amiază Consiliul îşi va continua întâlnirea, îndreptându-şi atenţia asupra unor dicastere până acum neanalizate. De-a lungul întâlnirilor din aceste zile s-a mai discutat despre Nunţiaturi şi activitatea lor, precum şi despre procedurile de numire a Episcopilor. Pe lângă contribuţia Comisiei Cardinalilor pentru Supravegherea IOR, audiată marţi şi miercuri, nu a mai existat o participare externă la Consiliu. Privitor la atmosfera de lucru participanţii şi-au exprimat satisfacţia. Tonul general a fost descris prin trei cuvinte: „libertate, deschidere şi prietenie”. Pontiful a luat parte la dialog, promovând un climat de liberă exprimare. Nu există încă texte ce ar putea fi considerate proiecte pentru noua constituţie, dat fiind că lucrările au inclus contribuţii parţiale, prezentate de câte un Cardinal responsabil cu studierea unor probleme specifice.
