Papa Francisc: Cum este inima noastră? Cu ce teren se aseamănă?
13.07.2014, Vatican (Catholica) - La tradiţionala întâlnire cu romanii şi pelerinii, pentru antifonul marian Angelus, Papa Francisc a comentat parabola semănătorului, îndemnând să ne îngrijim de pământul propriu, de suflet, ca sămânţa Evangheliei să aducă mult rod. La final a amintit că astăzi este „Duminica mării”. Redăm alocuţiunea papală după traducerea apărută pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia din această duminică (Mt 13,1-23) ni-l arată pe Isus care predică pe ţărmul lacului Galileei şi, pentru că o mare mulţime îl înconjoară, El urcă într-o barcă, se îndepărtează puţin de mal şi predică de acolo. Când vorbeşte poporului, Isus foloseşte multe parabole: un limbaj comprehensibil tuturor, cu imagini luate din natură şi din situaţiile vieţii zilnice.
Prima pe care o povesteşte este o introducere la toate parabolele: este aceea a semănătorului, care fără economie aruncă sămânţa sa pe orice tip de teren. Şi adevăratul protagonist al acestei parabole este tocmai sămânţa, care produce mai mult sau mai puţin rod în funcţie de terenul pe care a căzut. Primele trei terenuri sunt neproductive: pe marginea drumului sămânţa este mâncată de păsări; pe terenul pietros mugurii se usucă imediat pentru că n-au rădăcini; în mijlocul tufişurilor de spini este sufocată de spini. Al patrulea teren este terenul bun şi numai acolo sămânţa încolţeşte şi aduce rod.
În acest caz, Isus nu se limitează să prezinte parabola, o şi explică discipolilor săi. Sămânţa căzută pe drum indică pe cei care ascultă vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu dar nu o primesc; astfel vine Cel Rău şi o ia. De fapt, Cel Rău nu vrea ca sămânţa Evangheliei să încolţească în inima oamenilor. Aceasta este prima comparaţie. A doua este aceea a seminţei căzute pe pietre: ea reprezintă persoanele care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl primesc imediat, dar superficial, pentru că nu au rădăcini şi sunt nestatornice; şi când vin dificultăţile şi suferinţele, aceste persoane se dărâmă imediat. Al treilea caz este cel al seminţei căzute printre spini: Isus explică faptul că se referă la persoanele care ascultă cuvântul însă, din cauza grijilor lumeşti şi a seducţiei bogăţiei, este sufocat. În sfârşit, sămânţa căzută pe teren fertil reprezintă pe cei care ascultă cuvântul, îl primesc, îl păstrează şi îl înţeleg şi el aduce rod. Modelul perfect al acestui pământ bun este Fecioara Maria.
Această parabolă vorbeşte astăzi fiecăruia dintre noi, aşa cum vorbea ascultătorilor lui Isus în urmă cu două mii de ani. Ne aminteşte că noi suntem terenul unde Domnul aruncă neobosit sămânţa Cuvântului Său şi a iubirii Sale. Cu ce dispoziţie o primim? Şi putem să ne punem întrebarea: cum este inima noastră? Cu ce teren se aseamănă: cu un drum, cu loc pietros, cu un tufiş? Depinde de noi să devenim teren bun fără spini şi fără pietre, ci desţelenit şi cultivat cu grijă, pentru ca să poată aduce roade bune pentru noi şi pentru fraţii noştri.
Şi ne va face bine să nu uităm că şi noi suntem semănători. Dumnezeu seamănă seminţe bune, şi aici putem să ne punem întrebarea: ce tip de sămânţa iese din inima noastră şi din gura noastră? Cuvintele noastre pot să facă atâta bine şi chiar atâta rău; pot să vindece şi pot să rănească; pot să încurajeze şi pot să deprime. Amintiţi-vă: ceea ce contează nu e ceea ce intră, ci ceea ce iese din gură şi din inimă. Sfânta Fecioară Maria să ne înveţe, cu exemplul ei, să primim Cuvântul, să îl păstrăm şi să îl facem să rodească în noi şi în ceilalţi.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Adresez vouă tuturor un apel din inimă să continuaţi să vă rugaţi cu insistenţă pentru pace în Ţara Sfântă, în lumina evenimentelor tragice din ultimele zile. Încă am în memorie amintirea vie de la 8 iunie cu Patriarhul Bartolomeu, cu preşedintele Peres şi cu preşedintele Abbas, împreună cu care am invocat darul păcii şi am ascultat chemarea de a frânge spirala urii şi a violenţei. Cineva ar putea crede că această întâlnire a avut loc în zadar. Dar nu! Rugăciunea ne ajută să nu ne lăsăm învinşi de rău, nici să ne resemnăm că violenţa şi ura au succes asupra dialogului şi a reconcilierii. Îndemn părţile interesate şi pe toţi cei care au responsabilităţi politice la nivel local şi internaţional să nu precupeţească rugăciunea şi să nu precupeţească nici un efort pentru a face să înceteze orice ostilitate şi să obţină pacea dorită pentru binele tuturor. Şi vă invit pe voi toţi să vă uniţi în rugăciune. În tăcere, toţi, să ne rugăm. (Rugăciune în tăcere.) Acum, Doamne, ajută-ne Tu! Dă-ne Tu pacea, învaţă-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace. Deschide ochii noştri şi inimile noastre şi dă-ne curajul de a spune: „să nu mai fie niciodată război!”; „cu războiul totul este distrus!”. Revarsă în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea… Fă-ne disponibili de a asculta strigătul cetăţenilor noştri care ne cer să transformăm armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere şi tensiunile noastre în iertare. Amin.
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă salut pe toţi cordial, romani şi pelerini! Astăzi este „Duminica mării”. Îndrept gândul meu spre lucrători de pe mare, spre pescari şi spre familiile lor. Îndemn comunităţile creştine, îndeosebi cele de coastă, ca să fie atente şi sensibile faţă de ei. Îi invit pe capelanii şi pe voluntarii Apostolatului Mării să continue angajarea lor în îngrijirea pastorală a acestor fraţi şi surori. Pe toţi îi încredinţez, în special pe cei care se află în dificultăţi şi departe de casă, ocrotirii materne a Mariei, Steaua mării.
Mă unesc în rugăciune cu păstorii şi credincioşii care participă la pelerinajul Familiei Radio Maria la Jasna Góra, Czestochowa. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre şi vă binecuvântez din inimă. Salut acum cu mare afect pe toţi fiii şi fiicele spirituale ale Sfântului Camil de Lellis, de la cărui moarte se împlinesc mâine 400 de ani. Invit familia camiliană, la apogeul acestui an jubiliar, să fie semn al Domnului Isus care, ca bun samaritean, se apleacă asupra rănilor trupului şi spiritului omenirii suferinde, vărsând peste ele untdelemnul consolării şi vinul speranţei. Vouă celor veniţi aici în Piaţa „Sfântul Petru”, precum şi lucrătorilor sanitari care prestează serviciu în spitalele voastre şi casele de îngrijire, vă doresc să creşteţi tot mai mult în carisma de caritate, alimentată de contactul zilnic cu bolnavii. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Tuturor doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!
