Vizită pastorală a Preasfinţitului Alexandru în parohia Doman
24.07.2014, Lugoj (Catholica) - Sărbătoarea hramului bisericii Sfântului Profet Ilie Tesviteanul din Doman a prilejuit un moment binecuvântat atât prin prezenta în mijlocul credincioşilor a Preasfinţitului Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic al Eparhiei de Lugoj, cât şi prin aducerea icoanei Preasfintei Fecioare Maria de la Scăiuş, care a lăcrimat de două ori în toamna anului 1934. Arhiereul a fost întâmpinat, conform tradiţiei, cu pâine şi sare. Cântarea „Pe Stăpânul şi Arhiereul nostru…” a fost interpretată de către fanfara condusă de Adrian Nesu, cantorul parohiilor Doman şi Bocşa, citim în relatarea de pe BRU.ro.
Alături de Preasfinţitul Alexandru au concelebrat: Mons. Angelo Narcis Pop, Vicarul General al Episcopiei de Lugoj; pr. Nicolae Tutaş, protopopul de Reşiţa; pr. ic. stavr. Aurel Bendariu, protopop onorific şi paroh la Doman; pr. ic. stavr. Hasciar Iulian, paroh la Scăiuş; pr. Viorel Costinar, paroh la Târnova; diac. Peida Negrău, din Biserica Romano-Catolică. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Reînvierea” al Catedralei Episcopale din Lugoj, dirijat de tânărul Daniel Iga. Predica Preasfinţitului Alexandru s-a axat pe cunoaşterea vieţii şi activităţii Sfântului Profet Ilie Tesviteanul.
De asemenea, Preasfinţia Sa a pus accentul pe cunoaşterea şi respectarea poruncilor, în special porunca I: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezei afară de mine, chip cioplit să nu-ţi faci ca să te închini lui”. A doua parte a predicii s-a axat pe Universalitatea Bisericii. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a prezentat istoricul lăcrimării icoanei Maicii Sfinte de la Scăiuş. Unul dintre gândurile împărtăşite credincioşilor de PS Alexandru a fost: „Complexul spiritual de la Doman se aseamănă întrucâtva cu Carmelul din Ţara Sfântă… seamănă cu locul unde s-a rugat Sfântul Prooroc Ilie”. La final a fost rostită rugăciunea de consfinţire către Preacurata Fecioară Maria în faţa Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş. Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa fraternă oferită de gazde.



