Vestire şi martiriu: iată ce ne învaţă creştinii coreeni (II)
07.08.2014, Roma (Catholica) - Cardinalul Fernando Filoni se pregăteşte să zboare la Seul pentru a doua oară în puţine luni. În Coreea, actualul prefect al Congregaţiei Propaganda Fide a mers în vizită pastorală în octombrie anul trecut, pentru a participa la a 50-a aniversare a înfiinţării Diecezei de Suwon. Acum se pregăteşte să îl însoţească pe Papa Francisc în prima şi de acum iminenta sa călătorie asiatică. Având privirea îndreptată şi spre China. Vă oferim astăzi a doua parte din interviul acordat de Cardinalul Filoni pentru Vatican Insider, publicat în traducere pe Ercis.ro.
– În Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, Papa Francisc repetă că vestirea creştină nu se identifică în manieră exclusivă cu nicio cultură, nici măcar cu acelea „care au fost strâns legate de predicarea Evangheliei şi de dezvoltarea unei gândiri creştine”. Ce sugerează în această privinţă creştinismul coreean?
– Spuneam că la început primii literaţi şi studioşi care se interesau de creştinism îl percepeau clar ca o înţelepciune venită din afară, din Occident. Dar deja în experienţa lui Matteo Ricci şi a elevului său chinez Xu Guangqi a avut loc un discernământ care a recunoscut natura proprie a noutăţii creştine şi a distins-o de elementele culturale şi ştiinţifice de provenienţă occidentală care i-au însoţit intrarea în China şi în Orient. Când împăratul chinez l-a întrebat pe Xu Guangqi ce l-a determinat să caute ceva în afara imensei culturi chineze, făcându-se creştin, Xu a răspuns că în creştinism a găsit ceva ce nu poate să vină de la oameni, care nu poate să fie conceput de nicio cultură umană, oricât de mare, adică doctrina iertării, a-l ierta pe propriul duşman! Din aceasta, a lăsat Xu să se înţeleagă, el a intuit că creştinismul nu are o origine umană. Că există ceva cu totul diferit.
– Din Coreea va fi natural să se privească la China. Astăzi multe situri din China relansează în fiecare zi cuvintele Papei Francisc.
– Atenţia care în multe ambiente chineze este rezervată Papei Francisc este un semn încurajator. Faptul că multe omilii şi discursuri ale sale sunt accesibile este o mângâiere spirituală pentru catolici, în cadrul controlului pe care oricum autorităţile chineze îl menţin asupra vieţii religioase. Desigur, toată fenomenologia cu care se exprimă Papa şi cu privire la chestiunile sociale îi interpelează şi pe conducători. Realitatea chineză este amplă şi complexă, nu se mişcă în mod imediat, ci adesea preferă timpurile lungi ale studiului şi analizei care cântăreşte fiecare mişcare.
– Şi care paşi concreţi ar putea să dea semnul unei deschideri şi al unui interes autentic?
– Este de dorit ca, în afară de curiozitatea faţă de Sfântul Părinte, să se treacă la aplicarea concretă a drepturilor religioase ale poporului chinez care sunt stipulate de Constituţie, unde se recunoaşte libertate celor cinci realităţi religioase principale. Pentru catolici, aplicarea coerentă a dispoziţiei constituţionale ar trebui să facă în aşa fel încât Biserica Catolică să nu mai fie considerată ca un factor străin care pretinde să „interfereze” din exterior, ci ca o realitate imanentă vieţii unei mari părţi a poporului chinez, integrată în cultura sa şi în sistemul de relaţii sociale. A gândi în schimb la religie ca „supusă” politicii este anormal şi exprimă o viziune tipic marxistă. Este o viziune încă negativă în care nu se poate avea încredere. O viziune veche, înfricoşată, care priveşte înapoi, nu înainte.
– Ce criterii merită să fie urmate pentru a favoriza şi în China relaţii rodnice între Biserica locală, Sfântul Scaun şi autorităţile civile?
– Face parte din experienţa proprie a catolicismului comuniunea trăită de credincioşi cu catolicii din toată lumea. În faţa acestui dinamism propriu al apartenenţei la Biserica Catolică, nu se poate spune: tu pe planul principiilor gândeşte ceea ce vrei, dar apoi din punct de vedere practic trebuie să acţionezi aşa cum îţi spun eu. Dorinţa este ca şi în raporturile dintre China Populară şi Sfântul Scaun să se ajungă la un acord întemeiat pe angajare, pe respect reciproc şi pe pozitivitatea relaţiilor. Un acord în care Sfântul Scaun ţine cont de limitele în cadrul cărora trebuie să stea, însă statul chinez ia act fără probleme că în propriul domeniu spiritual şi de organizare Biserica trebuie să aibă libertatea sa (a da Cezarului ceea ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu). Niciun credincios catolic chinez nu poate renunţa la comuniunea vizibilă cu Episcopul de Roma, Succesor al Apostolului Petru, şi la rolul său în Biserică.
