Papa şi penticostalii: O întâlnire de însemnătate istorică (I)
09.08.2014, Roma (Catholica) - În Italia şi în lume nu au înţeles mulţi, însă vizita Pontifului la Biserica evanghelică din Caserta este semnul unui dialog ecumenic care ar putea avea urmări cu caracter istoric. În interviul care urmează, apărut în traducere pe Ercis.ro, Matteo Calisi relatează istoria raporturilor pe care Cardinalul Bergoglio le întreţinea cu Biserica Evanghelică Penticostală, cea mai mare realitate creştină după Biserica Catolică, având peste jumătate de miliard de aderenţi. Încă din 2002, Matteo Calisi a fost preşedinte al Fraternităţii Catolice a Comunităţilor de Legământ Carismatice (CFCCC), organism de drept pontifical, recunoscut de Consiliul Pontifical pentru Laici. În 2004 a fost vicepreşedinte şi reprezentant al Europei de Sud în Slujirile Catolice de Reînnoire Carismatică (ICCRS). Numit în 2008 de Papa Benedict al XVI-lea, a fost membru al Consiliului Pontifical pentru Laici până la sfârşitul lunii decembrie 2013. Iată prima parte a interviului.
– Ce s-a întâmplat în cursul vizitei Papei la Biserica evanghelică la Caserta?
– Vizita Papei Francisc la biserica evanghelică din Caserta din 28 iulie a avut un caracter privat, chiar dacă evenimentul are o semnificaţie de însemnătate istorică. Este prima dată când un Pontif merge în vizită la o biserică evanghelică penticostală şi chiar dacă multora poate să li se pară neobişnuită, trebuie să amintim că Papa Francisc, ca Arhiepiscop de Buenos Aires, întreţinea relaţii stabile cu bisericile penticostale din oraşul său şi participa la diferite întâlniri publice şi private cu exponenţi ai acestor comunităţi evanghelice.
– Aţi avut oportunitatea de a observa asta personal?
– Eu personal am avut privilegiul de a asista la acest proces început în 2003 la Buenos Aires, care a condus la constituirea iniţiativei ecumenice denumite „Comuniune reînnoită între catolici şi evanghelici în Duhul Sfânt” (CRECES) şi care continuă până astăzi. Vizita la Caserta se inserează, aşadar, în acest dialog catolic-protestant pe care Papa Francisc îl cunoaşte foarte bine. În afară de aceasta, în timpul cultului de adoraţie în biserica penticostală din Caserta, Sfântul Părinte s-a folosit de ocazie pentru a cere iertare în numele acelor botezaţi catolici care s-au făcut complici ai persecuţiilor împotriva Bisericilor Penticostale din partea regimului fascist. Un act de dreptate, datorat după exemplul gesturilor de iertare făcute de Pontifii precedenţi. O altă realitate semnificată este că, după Sfântul Părinte, nu trebuie folosit cuvântul „sectă” pentru a numi un grup de creştini. Trebuie ştiut să se distingă ce sunt atitudinile sectare care se pot întâlni în orice grup religios, fie el catolic sau evanghelic sau ortodox, de care trebuie să ne corectăm, dar este extrem de ofensator şi nedrept a defini o Biserică creştină în ansamblul ei cu termenul de „sectă”. Aşadar, cererea de iertare a fost însoţită de cererea de purificare a limbajului: factor important pentru vindecarea amintirilor din trecut.
– Deci, după Dvs, vizita Papei la Caserta are o semnificaţie mai amplă?
– Întâlnirea de la Caserta precede şi merge dincolo de însăşi semnificaţia vizitei realizate. Episcopul de Roma este foarte conştient de urgenţa căutării unităţii dintre Biserica Catolică şi Bisericile Evanghelice Penticostale. La Mişcarea Penticostală aderă peste jumătate de miliard de creştini şi reprezintă a doua confesiune creştină prin consistenţa numerică numai după Biserica Catolică. Mişcarea Penticostală este mişcarea aflată în creşterea cea mai rapidă din întreaga istorie a Bisericii creştine, nu există alt precedent. O mişcare născută de Duhul Sfânt fără fondatori umani, aşa de puţin cunoscută de specialişti şi ecumenişti în special aici în Italia, care a avut o creştere surprinzătoare în secolul trecut de la 0 la 600 de milioane de aderenţi.
În Italia, mişcarea penticostală reprezintă aproape 70% din protestantismul italian cu care Conferinţa Episcopală Italiană (CEI) încă nu a instaurat o relaţie. Faţă de literatura academică bogată din lumea anglosaxonă, este suficient să ne gândim la instituţia academică Societatea de Studii Pentecostale cu publicarea ziarului de teologie Pneuma, în Italia putem să ne referim numai la preţioasa operă a profesorului Massimo Introvigne, Provocarea penticostală (LDC Torino) şi la cercetările Centrului de Studii despre Noile Religii „CESNUR” din Torino. Suntem recunoscători Universităţii Pontificale „Sfântul Toma de Aquino” din Roma pentru că a instituit deja de câţiva ani cursuri de formare despre „penticostalism” ţinute de profesoara Teresa Francesca Rossi. Însă în planurile de studii din Universităţile şi din Ateneele Pontificale, precum şi în seminariile pentru pregătirea viitorilor preoţi catolici, „penticostalismul” este o materie de studiu absentă aproape în totalitate.
Din punct de vedere istorice există un dialog teologic oficial consolidat între unii reprezentanţi penticostali (numai cu titlu personal) şi Sfântul Scaun, început după Conciliul Ecumenic Vatican II, care a publicat documente importante de indubitabilă valoare teologico-pastorală (cf. Enchiridion Oecumenicum). În rest foarte puţin se cunoaşte despre activităţile ecumenice desfăşurate la nivel de bază între credincioşii catolici şi penticostali, aşa-numitul „ecumenism spiritual”.
