Papa către tinerii asiatici: Sunteţi gata să îi spuneţi „da” lui Cristos?
16.08.2014, Daejeon (Catholica) - La întâlnirea din 15 august cu tinerii asiatici, Papa Francisc a subliniat nevoia de a răspunde cu bucurie chemării lui Dumnezeu, pentru a duce speranţa lui Cristos unei lumi care are disperată nevoie de ea. „Dragi tineri, Domnul se bazează pe voi!”, le-a spus el mulţimilor de tineri veniţi de pe întregul continent asiatic. „Sunteţi gata să îi spuneţi ‘da’? Sunteţi gata?” „Aşa după cum Domnul a făcut ca gloria Sa să strălucească prin virtuţile eroice ale martirilor, la fel doreşte să facă să strălucească gloria Sa prin vieţile voastre, şi prin voi să lumineze viaţa acestui vast continent”, i-a încurajat Papa.
„El vă cheamă să vă ridicaţi, să fiţi atenţi şi alerţi, să căutaţi în viaţă lucrurile care contează cu adevărat. Mai mult, El vă cere să mergeţi pe bulevardele acestei lumi, să bateţi la uşile inimilor oamenilor, să îi invitaţi să îl primească în vieţile lor.” Papa Francisc s-a adresat tinerilor la Sanctuarul Solmoe, locul de naştere al primului preot nativ coreean, Sf. Andrei Kim Taegon, martirizat în anii 1800. Întâlnirea a făcut parte din vizita din 14-18 august în Coreea de Sud, care coincide cu a VI-a Zi a Tineretului Asiatic. Papa le-a mulţumit tinerilor pentru bucuria şi entuziasmul lor, precum şi pentru mărturiile, speranţele şi provocările pe care unii dintre ei le-au prezentat la întâlnire.
„Această mare întâlnire a tineretului asiatic ne permite să vedem ceva din ceea ce trebuie Biserica să fie, conform planului lui Dumnezeu”, a spus el. „Împreună cu tinerii de pretutindeni, dorim să construim o lume în care toţi să trăim în pace şi prietenie, depăşind barierele, vindecând diviziunile, respingând violenţa şi prejudecăţile.” Dumnezeu doreşte ca Biserica să fie „o sămânţă a unităţii pentru întreaga familie umană”, a explicat Sfântul Părinte. „În Cristos toate naţiunile şi popoarele sunt chemate la o unitate ce nu distruge diversitatea, ci o recunoaşte, o reconciliază şi o îmbogăţeşte.” Dar când privim lumea de astăzi, chiar şi când ne examinăm inimile noastre, vedem egoism, nedreptate şi ostilitate, indicând concret spre problema sărăciei şi spre „idolatria bogăţiei, puterii şi plăcerii, care este însoţită de mari costuri umane”, precum şi spre „sărăcia spirituală, singurătatea şi disperarea”.
„Dumnezeu pare scos din imagine. Este ca şi cum un deşert spiritual a început să se răspândească în lumea noastră”, a deplâns Pontiful. „Îi afectează şi pe tineri, robindu-le speranţa şi, în multe cazuri, chiar viaţa. Şi totuşi, aceasta este lumea în care voi sunteţi chemaţi să mergeţi înainte, să daţi mărturie despre Evanghelia speranţei, despre Evanghelia lui Isus Cristos, despre promisiunea Împărăţiei Sale.” În timp ce situaţia lumii pare fără speranţă, ştim că Cristos a învins moartea, iar „cuvântul Său are puterea de a atinge orice inimă, de a învinge răul cu binele, de a schimba şi a răscumpăra lumea”. Doar iubirea lui Cristos „poate aduce o viaţă nouă în fiecare inimă şi poate să transforme orice situaţie, chiar şi cea care aparent este cea mai lipsită de speranţă”, a continuat el, explicând că acesta este mesajul pe care tinerii trebuie să îl împărtăşească în jurul lor, la şcoală, muncă şi în familiile şi comunităţile lor.
„El a intrat în inimile voastre în ziua Botezului; v-a dat Spiritul Său în ziua Miruirii; şi vă întăreşte constant prin prezenţa Sa în Euharistie, pentru ca să fiţi mărturisitorii lui în faţa lumii.” După aproape două-treimi din discursul pregătit, Papa a spus că doreşte să le vorbească liber tinerilor, dar nu se simte confortabil să o facă în engleză. Încurajat de aplauzele celor prezenţi, a lăsat deoparte textul şi a început să vorbească în italiană. A răspuns întrebărilor puse de unii tineri, una fiind despre lipsa de sfinţi şi martiri din Cambodgia. A asigurat-o pe tânăra ce a pus întrebarea că ţara ei are mulţi sfinţi, doar că Biserica nu i-a recunoscut încă prin procesul de canonizare. Răspunsul a provocat aplauze entuziaste, Pontiful promiţând că atunci când se va întoarce în Italia îl va ruga pe prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor să analizeze problema.
În plus a atins problema tentaţiilor materialismului, subliniind că dacă încerci să cumperi fericire vei găsi că este doar o iluzie. Fericirea din iubire este singura fericire care durează, a mai explicat Pontiful. Întâlnirea de două ore s-a încheiat cu binecuvântarea papală, şi cu invitaţia către tineri să se roage pentru Papă.