PF Bartolomeu convoacă o întâlnire dedicată mediului
01.09.2014, Constantinopol (Catholica) - Într-o scrisoare adresată lumii ortodoxe, pentru a marca intrarea în noul an bisericesc (bizantin), Patriarhul Bartolomeu I de Constantinopol a anunţat o întâlnire pe tema mediului pentru iunie 2015, cu tema „Teologie, ecologie şi Cuvânt: o conversaţie despre mediu, literatură şi arte”. În scrisoarea de convocare, PF Bartolomeu spune că Biserica este preocupată de copiii ei, „având un interes viu faţă de tot ce ţine şi are influenţă asupra vieţii lor”. „De aceea nu rămâne neimpresionată sau indiferentă la continua şi zilnica distrugere a mediului, care rezultă din lăcomia umană şi din fuga după profit, care înseamnă o întoarcere de la faţa Domnului şi conduce la turbulenţe în natură şi la fracturarea coroanei (Creaţiei), adică a existenţei umane, a cărei supravieţuire este ameninţată.”
Patriarhul aminteşte că de mulţi ani a atras atenţia asupra „semnelor timpurilor noastre precum şi a obligaţiei euharistice a Bisericii Ortodoxe”. De aceea a fost declarat începutul anului bisericesc, adică 1 septembrie, zi de rugăciune pentru conservarea Creaţiei lui Dumnezeu. „În această zi ne plecăm inima şi sufletul, invocând Cuvântul lui Dumnezeu să privească în jos asupra Creaţiei Sale cu bunătate şi iubire, pentru ca să treacă cu vederea păcatele şi lăcomia noastră […] pentru a se spune capăt drumului distructiv al lumii.” În scrisoare se remarcă progresul înregistrat în ultima vreme privitor la protejarea mediului, atribuindu-se o parte eforturilor şi preocupărilor „Mamei Biserici a Constantinopolului”. Dar, spune PF Bartolomeu, s-a făcut totuşi insuficient.
„Exploatarea fără limite şi îndestulare a resurselor naturale ale Creaţiei, care constituie cauza principală a distrugerii mediului înconjurător, este – conform mărturiei teologiei, ştiinţei şi artelor – rezultatul căderii omului, adică a neascultării poruncii Domnului şi neconformării după voia lui Dumnezeu. Reabilitarea naturii umane căzute prin intermediul suflării Duhului Sfânt şi participarea la darurile Sale reface o relaţie echilibrată între umanitate şi Creaţie, care a fost făcută de Dumnezeu pentru bucuria noastră, dar şi pentru ca noi să o oferim Lui, ca şi Creator”, se mai spune în textul scrisorii semnate de Patriarhul ecumenic al Constantinopolului.
Din datoria de a cultiva responsabilitatea pentru protejarea mediului, „pentru continuarea spirituală şi materială a vieţii pe planeta noastră”, Biserica Constantinopolului organizează întâlnirea din iunie anul viitor, cu tema „Teologia, ecologia şi Cuvântul: o conversaţie despre mediu, literatură şi arte”. „Scopul acestei conferinţe este să trezească conştiinţa globală privitor la importanţa particulară şi specifică a dimensiunii etice şi spirituale a crizei ecologice – cu o referinţă specială la arte şi literatură – pentru o întoarcere la ‘frumuseţea originală’, care este scopul natural, întreg şi sacru pentru care a fost făurită de mâinile creative ale Cuvântului divin.”
