Papa Francisc: Biserica ne învaţă faptele de milostivire
11.09.2014, Vatican (Catholica) - Maica Biserică ne învaţă că faptele de milostivire sunt esenţiale pentru mântuirea noastră, dar nu este suficient să facem bine celor care ne fac bine. Trebuie să facem binele şi celor care nu pot răspunde la fel, după cum a făcut Isus, le-a spus Papa Francisc pelerinilor prezenţi la audienţa generală de ieri, desfăşurată în Piaţa San Pietro. Pontiful a explicat că Biserica nu învaţă despre milostivire prin discursuri teoretice, ci prin gesturile concrete ale sfinţilor care i-au vizitat pe cei aflaţi în închisori, ale mamelor care îşi învaţă copiii să împărtăşească ce au cu cei nevoiaşi, prin femei precum Fericita Tereza de Calcutta, care îi ţinea de mână pe cei abandonaţi, ca să nu moară singuri. „Astfel îi învaţă Biserica mamă pe fiii ei faptele de milostivire. Ea a învăţat de la Isus această cale, a învăţat că acesta este esenţialul pentru mântuire.”
Sfântul Părinte a ajuns la a şasea cateheză din seria dedicată Maicii Biserici. „În catehezele noastre precedente, am reflectat la modul în care Biserica Mamă ne hrăneşte în credinţă, ne călăuzeşte pe calea mântuirii, ne apără de rău. Astăzi doresc să reflectăm la Biserică Mamă care ne învaţă faptele de milostivire.” Pontiful a explicat: „Un bun educator insistă pe esenţial. Nu se pierde în detalii, ci vrea să transmită ceea ce într-adevăr contează pentru ca fiul sau elevul să găsească sensul şi bucuria de a trăi. Este adevărul. Şi esenţialul, conform Evangheliei, este milostivirea. Esenţialul Evangheliei este milostivirea. […] Poate să existe un creştin care să nu fie milostiv? Nu. Creştinul în mod necesar trebuie să fie milostiv, pentru că acesta este centrul Evangheliei.”
Biserica, a continuat Papa Francisc, „se comportă ca Isus. Nu ţine lecţii teoretice despre iubire, despre milostivire. Nu răspândeşte în lume o filozofie, o cale de înţelepciune… Desigur, creştinismul este şi toate acestea, dar prin consecinţă, ca reflexie. Mama Biserica, asemenea lui Isus, învaţă cu exemplul şi cuvintele folosesc pentru alumina semnificaţia gesturilor ei. Mama Biserica ne învaţă să dăm de mâncare şi de băut celui căruia îi este foame şi sete, să îmbrăcăm pe cel care este gol. Şi cum face aceasta? O face cu exemplul atâtor sfinţi şi sfinte care au făcut aşa ceva în mod exemplar; dar o face şi cu exemplul atâtor taţi şi mame, care îi învaţă pe copiii lor că ceea ce ne prisoseşte nouă este pentru cel căruia îi lipseşte necesarul. […] Mama Biserica învaţă să stăm aproape de cel care este bolnav. Câţi sfinţi şi sfinte l-au slujit pe Isus în acest mod! Şi câţi bărbaţi şi femei simpli, în fiecare zi, pun în practică această faptă de milostivire într-o cameră de spital, sau într-o casă de odihnă, sau în propria casă, asistând o persoană bolnavă.”
A vorbit apoi despre Maica Tereza de Calcutta. „Găsea oameni muribunzi pe stradă, oameni din care începeau să mănânce şoarecii de pe stradă, iar ea îi ducea acasă pentru ca să moară curăţiţi, liniştiţi, mângâiaţi, în pace. Ea le spunea lor “la revedere”, tuturor acestora… Şi atâţia bărbaţi şi femei ca ea au făcut aceasta. Şi ei îi aşteaptă, acolo [arată cerul], la poartă, pentru a le deschide poarta cerului. A ajuta să moară bine oamenii, în pace.” La final Pontiful a spus: „Ce frumos este a trăi în Biserică, în Biserica mama noastră care ne învaţă aceste lucruri învăţat de la Isus. Să îi mulţumim Domnului, care ne dă harul de a avea ca mamă Biserica, ea care ne învaţă calea milostivirii, care este calea vieţii. Să îi mulţumim Domnului.”
