Papa Francisc se va adresa Parlamentului European de la Strasbourg
11.09.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc va face o vizită la Parlamentul European (PE) de la Strasbourg pe 25 noiembrie. Vestea a fost făcută publică de preşedintele PE, Martin Schulz, şi a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi. Sfântul Părinte se va adresa membrilor PE în cadrul unei sesiuni solemne.
Preşedintele PE „a informat în această dimineaţă Conferinţa preşedinţilor, formată din liderii grupurilor politice, despre faptul că Sanctitatea Sa Papa Francisc a acceptat invitaţia sa oficială la Parlamentul European.” Invitaţia a fost transmisă de preşedintele Schulz în timpul vizitei oficiale pe care a făcut-o la Vatican pe 11 octombrie 2013. Astăzi Schulz a scris pe Twitter: „Sunt onorat să îl primim pe Papa Francisc la Parlamentul European, în Strasbourg, pentru o vizită oficială pe 25/11”. Noua Comisie europeană, condusă de Jean Claude Junker, va intra în funcţie până atunci, dacă este confirmată de Parlament.
„Pot să confirm comunicatul emis azi-dimineaţă la Strasbourg, de preşedintele PE, Martin Schulz, şi anume că Papa Francisc a acceptat invitaţia de a vizita Parlamentul European şi de a se adresa membrilor lui într-o sesiune solemnă. Vizita va avea loc pe 25 noiembrie”, a spus pr. Federico Lombardi. Va fi o vizită scurtă, de o zi, care „nu afectează” acceptarea de către Papa a invitaţiei preşedintelui francez Francois Hollande pentru o vizită oficială în Franţa. Va fi al doilea Papă care vizitează PE după ce Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a fost acolo la 11 octombrie 1988. În acelaşi timp va fi a cincea vizită internaţională, după vizita în Brazilia din vara lui 2013, în Ţara Sfântă, din primăvara acestui an, în Coreea, din august, şi în Albania în curând, pe 21 septembrie.
