Papa Francisc: Fără apropierea de oameni, cuvântul predicatorului este vanitate
16.09.2014, Vatican (Catholica) - Un preot poate să rostească predici frumoase, dar dacă nu este aproape de oameni, dacă nu suferă împreună cu ei şi nu le dă speranţă, predicile nu sunt de folos, sunt vanitate, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 16 septembrie 2014, dimineaţă, în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Evanghelia zilei proclamată marţi în calendarul roman sau latin îl prezintă pe Isus care se apropie de mulţimea care era alături de văduva din Nain, în timp ce-şi ducea la mormânt unicul fiu (Luca 7,11-16), citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Isus, cuprins de milă, îl readuce la viaţă pe tânăr. Pontiful a remarcat că sunt semnificative atât gestul lui Isus, minunea învierii, cât şi atitudinea Lui prin care se apropie de oameni.
„Dumnezeu a vizitat poporul Său”, reacţionează lumea la cele întâmplate. Când Dumnezeu vizitează, „are loc ceva mai mult şi ceva nou, înseamnă că prezenţa Lui este acolo într-un mod special”. „Isus era aproape de oameni. Dumnezeu care se apropie reuşeşte să înţeleagă inima oamenilor, inima poporului Său. Când vede alaiul funebru, Domnul se apropie. Dumnezeu vizitează poporul Său, şi apropiindu-se, stă în mijlocul poporului Său. Este modul lui Dumnezeu. Găsim o expresie care se repetă deseori în Biblie: ‘Domnului i s-a făcut milă’ (v. 13). Aceeaşi compasiune pe care Isus, ne spune Evanghelia, o avea când a văzut că mulţimea era ca nişte oi fără păstor. Când Dumnezeu vizitează poporul Său, este aproape, i se apropie şi este cuprins de milă: este mişcat”.
„Domnul”, a continuat Papa Francisc, „este adânc mişcat, după cum a fost la mormântul lui Lazăr. După cum a fost mişcat acel tată care l-a văzut pe fiul risipitor întorcându-se acasă”. „Apropiere şi compasiune, în acest fel Domnul vizitează poporul Său. Şi când dorim să vestim Evanghelia, să ducem mai departe Cuvântul lui Isus, aceasta este calea de urmat. Cealaltă cale este a cărturarilor, a predicatorilor timpului: învăţători ai legii, cărturari, farisei etc. Erau departe de popor. Vorbeau bine, învăţau bine legea, dar erau departe. Această formă nu era o vizită a Domnului, era altceva. Poporul nu simţea aceasta ca pe un har, pentru că lipsea apropierea, lipsea compasiunea sau, altfel spus, capacitatea de a suferi împreună cu poporul”.
Mai este un cuvânt care revine atunci când Domnul vizitează poporul Său. Este speranţa. „Când Dumnezeu vizitează poporul Său, îi redă poporului speranţa. Întotdeauna. Un preot poate predica în mod strălucit Cuvântul lui Dumnezeu. În istorie au fost mulţi predicatori foarte buni. Dar dacă predicatorii nu reuşesc să semene speranţă, predica nu este de folos. Este vanitate”. Privind la Isus care îl dă mamei pe fiul readus la viaţă, a încheiat Papa Francisc, „putem înţelege ce înseamnă o vizită a lui Dumnezeu la poporul Său. Şi să cerem harul ca mărturia noastră de creştini să fie mărturie aducătoare a vizitei lui Dumnezeu la poporul Său, adică apropiere care seamănă speranţă.”
