Deschiderea noului an şcolar la Liceul Teologic franciscan din Roman
17.09.2014, Iaşi (Catholica) - Luni, 15 septembrie 2014, într-o atmosferă de sărbătoare specifică fiecărui început de an şcolar, la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, a avut loc deschiderea solemnă a cursurilor pentru anul şcolar 2014-2015. Festivitatea a început cu Sfânta Liturghie, celebrată în capela Institutului Teologic Franciscan de pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al Fraţilor Minori Conventuali, Provincia „Sf. Iosif” din România, alături de care au concelebrat pr. prof. Cristinel Sociu, directorul seminarului, pr. Gheorghe Damian Patraşcu, rectorul Institutului Teologic Franciscan, pr. Anton Mărăndescu, rector de formare în cadrul aceluiaşi institut, pr. Eugen Răchiteanu, membru al Definitoriului Provincial şi profesor la seminar, precum şi alţi preoţi profesori şi formatori.
Fiind ziua celebrării Preasfintei Fecioare Maria Îndurerată, precedată de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în cadrul predicii, părintele provincial a subliniat că drumul celui care se află în formare şi al celui care formează este, desigur, plin de încercări, descurajări, suferinţe, dar privind la crucea şi la suferinţele lui Isus şi ale Mamei Sale, la exemplul de jertfire şi iubire, cerând virtutea răbdării şi darul puterii, crucea noastră zilnică, simplă, va fi uşoară. Totodată, a pus accentul pe implicare, pe străduinţa de a fi pământul bun pe care sămânţa aruncată să încolţească şi să dea roade bune şi bogate, citim în relatarea de pe Ercis.ro.
La momentul oferirii darurilor la altar, elevii seminarişti au prezentat, alături de pâinea şi vinul pentru Euharistie, instrumentele pentru formarea intelectuală şi spirituală: Sfânta Scriptură, caietul şi stiloul. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. prof. Cristinel Sociu, directorul seminarului, a mulţumit părintelui provincial pentru prezenţă şi pentru ajutorul şi susţinerea acordate de către Provincia „Sfântul Iosif” seminarului. Salutul şi mulţumirile s-au îndreptat şi către preoţii formatori colaboratori, către profesori, personalul didactic auxiliar şi nedidactic, părinţi şi către toţi cei implicaţi, direct sau indirect, în formarea umană, intelectuală şi spirituală a seminariştilor. A salutat şi prezenţa noilor profesori care, începând cu acest an şcolar, s-au alăturat personalului didactic al seminarului.



