Albania, exemplu de convieţuire între religii
20.09.2014, Roma (Catholica) - Albania, ţară de dialog şi de convieţuire paşnică între religii. Nu este o simplă constatare, luată din statistici reci. Mai degrabă este vorba de istoria unui popor care pe suferinţele îndurate în decursul secolelor – de la ocupaţia otomană până la proclamarea, prin lege, a ateismului de stat în timpul regimului comunist (unicul caz în toată lumea) – a construit, nu fără trudă, un climat de respect reciproc şi de colaborare între diferitele religii şi denominaţiuni creştine. Şi tocmai acesta este unul dintre aspectele care îl determină pe Papa Francisc să viziteze, duminică 21 septembrie 2014, ţara acvilelor.
A explicat-o de mai multe ori Pontiful de când, la 15 iunie, a anunţat călătoria. Ultima dată, în audienţa generală din 17 septembrie: „Am decis să vizitez această ţară pentru că a suferit mult din cauza unui teribil regim ateu şi acum realizează o convieţuire paşnică între diferitele sale componente religioase”. Pentru aceasta unul dintre momentele principale ale călătoriei Papei Francisc va fi întâlnirea cu liderii altor religii şi confesiuni creştine. În aşteptarea acestei întâlniri, Vincenzo Corrado, de la agenţia SIR, a stat de vorbă cu câţiva experţi pentru a înţelege ceea ce poate să fie indicat drept „un exemplu” pentru Europa şi lumea întreagă, folosind cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea în timpul istoricei sale vizite în ţară în aprilie 1993.
Albania este o ţară prevalent musulmană. Lipsind statistici sigure, estimările din 2014 indică musulmanii la 56,4%, catolicii la 15,9%, ortodocşii la 6,8%, bektashi (confraternitate islamică de derivaţie sufi) la 2,1%, alte religii la 5,7%, nespecificat la 16,2%. În pofida numerelor aşa de diversificate, relatează Gentiana Skura, profesor de dialog intercultural şi interreligios la Universitatea din Tirana, „în niciun moment al istoriei sale poporul albanez nu a trăit episoade de conflict religios. Chiar şi în anii anteriori comunismului, convieţuirea religioasă a fost caracterizată de armonie paşnică. Este o valoare foarte important pentru naţiunea noastră, deşi sub dictatura comunistă era un puternic conflict deschis faţă de autorităţile religioase”.
Este suficient să ne gândim că „în mai 1967 au fost distruse 2.169 instituţii religioase, transformate după aceea în edificii publice”. Fără a uita persecuţia feroce faţă de tot ceea ce avea chiar şi o simplă referinţă la religie. „Acest război deschis”, afirmă Skura, „a făcut în aşa fel încât multe persoane să cultive propria credinţă în ascuns. Aşa s-a făcut că diferite comunităţi religioase s-au întărit şi, în acelaşi timp, creştea respectul reciproc între comunităţi de credinţă diferită. Ameninţarea regimului comunist le-a făcut mai unite. Numeroase texte ale autorităţilor religioase creştine şi musulmane dau mărturie despre raportul puternic care lega diferitele comunităţi de credinţă, în pofida pericolului de moarte.”
Modelul albanez, explică Genard Hajdini, secretar general al Consiliului interreligios din Albania (IRCA), este un adevărat model de convieţuire care se sprijină în mod substanţial pe patru valori „înscrise în caracterul ţării”: „Cuvântul dat (besa), ospitalitatea şi/sau generozitatea (mikëpritja şi/sau bujaria), curajul (trima sau trimëria), familia”. Aceste valori trimit la ADN-ul albanez, la istoria albaneză”: „Noi respectăm pe toţi şi ne rugăm pentru ca să fie pace în ţara noastră şi între oamenii noştri”. Dar „nu numai între noi…” Acest lucru este valabil şi pentru oaspete, şi pentru străin: „Noi îl numim miku (prieten de familie); îl ocrotim de oricine, aşa cum i-am ocrotit pe evrei în al doilea război mondial: nici unul dintre ei nu a fost ucis sau arestat în Albania pentru a fi predat naziştilor”. Sinteză la toate acestea este sloganul care însoţeşte şi activităţile IRCA: „A face sărbătoare persoanelor”, conform „poruncii iubirii” care învaţă „să îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele ca pe noi înşine”. Diferiţii lideri religioşi, explică tot secretarul general, „în mod sincer, îşi strâng mâna, îşi zâmbesc şi se vizitează în timpul respectivelor festivităţi”.
Faptul că există dialog şi convieţuire paşnică, reflectează Altin Hysi, secretar general al Societăţii biblice interconfesionale din Albania, „nu înseamnă că nu există diferenţe între diferitele religii sau între diferitele denominaţiuni confesionale”. Totuşi, „din diferite motive”, aceste diferenţe „nu au fost izvor de conflict în cadrul poporului. Religia populaţiei a găsit modul de a trăi şi a lucra împreună făcând abstracţie de religia sau de denominaţiunea religioasă de apartenenţă. Deşi aparţin la religii diferite, albanezii au perceput mereu necesitatea de a lucra şi a acţiona împreună, pentru a exista ca popor şi naţiune”. Conform lui Hysi, „un factor important al acestei armonii religioase este probabil faptul că în familiile albaneze părinţii nu îşi cresc copiii educându-i la diferenţe de natură religioasă. Acesta este un mare merit al părinţilor albanezi. Mesajul fundamental este că e posibil să fim diferiţi şi să nu ne combatem reciproc.” Probabil că aici se află secretul Albaniei, ţară de dialog şi de convieţuire paşnică.
