Papa Francisc le-a vorbit jurnaliştilor despre emoţionanta sa călătorie în Albania
24.09.2014, Vatican (Catholica) - În timpul zborului său de reîntoarcere la Roma, Sfântul Părinte a răspuns la întrebările puse de trei jurnalişti albanezi care au relatat despre călătoria apostolică în Albania. Întrebat ce părere şi-a făcut despre Albania şi despre albanezi, ce calităţi consideră că au albanezii, Papa Francisc a răspuns: „Albanezul nu este doar tolerant, el este un frate. Are capacitatea fraternităţii, care este mai mult. Acest lucru poate fi văzut în co-existenţa şi colaborarea dintre musulmani, ortodocşi şi catolici. Ei colaborează, dar ca fraţii. Şi apoi, un alt aspect care m-a impresionat încă de la început este tinereţea ţării – este cea mai tânără ţară din Europa. Dar se poate vedea că Albania a atins un nivel superior de dezvoltare în cultură şi guvernare, mulţumită acestei fraternităţi”.
La întrebarea: „Mergând pe bulevardul central din Tirana, pe sub fotografiile clericilor martirizaţi în timpul regimului comunist, într-o ţară în care statul a impus ateismul până acum douăzeci şi cinci de ani, care au fost sentimentele dumneavoastră personale?”, Sfântul Părinte a spus: „Timp de două luni am studiat acea perioadă dificilă din istoria Albaniei, pentru a o înţelege, şi am studiat şi ceva despre originile sale. Aveţi frumoase şi puternice rădăcini culturale încă de la început. A fost o perioadă crudă; nivelul de cruzime a fost îngrozitor. Când am văzut acele fotografii – şi nu doar catolici, ci şi ortodocşi şi musulmani… şi când m-am gândit la cuvintele spuse lor: ‘Tu nu trebuie să crezi în Dumnezeu’, la care ei au răspuns: ‘Cred’… şi i-au ucis… De aceea spun că toate cele trei religii au dat mărturie despre Dumnezeu şi acum dau mărturie despre fraternitate”.
„Albania este o ţară cu o majoritate musulmană. Dar vizita dumneavoastră a avut loc într-un moment în care situaţia globală este dificilă. Aţi declarat chiar că al treilea război mondial a început deja. Mesajul vizitei dumneavoastră este adresat doar Albaniei, sau mai larg?” Papa Francisc a precizat: „Nu, merge mult mai departe. Albania a construit o cale a păcii, a co-existenţei şi a cooperării care merge mult mai departe, ce atinge alte ţări care au de asemenea rădăcini etnice diverse. Este o ţară cu majoritate musulmană, dar nu este o ţară musulmană. Este o ţară europeană. Albania este o ţară europeană în termenii culturii ei, cultura coexistenţei, şi de asemenea pentru istoria ei culturală”.
Următoarele sale călătorii după Albania, a precizat Papa, vor fi „în 25 noiembrie, la Strasbourg, pentru a vorbi la Consiliul Europei şi la Parlamentul European. Apoi, poate, în 28 noiembrie, în Turcia, pentru a fi prezent la celebrarea sărbătorii Sf. Andrei, cu Patriarhul Bartolomeu I”. „Cu toţii v-am văzut lăcrimând, cred, pentru prima oară, v-am văzut foarte emoţionat”, a spus un jurnalist referindu-se la momentul mărturiei supravieţuitorilor regimului comunist. Papa a declarat: „A auzi un martir vorbind despre propriul lui martiriu a fost foarte impresionant. Cred că toţi cei care am fost acolo am fost emoţionaţi, toţi. Şi ei au vorbit ca şi cum ar fi vorbit despre alte persoane, simplu şi cu smerenie. Mi-a făcut mult bine”.
