Roma: Simpozion internaţional al profesorilor universitari
07.10.2014, Roma (Catholica) - În perioada 1-4 octombrie 2014 s-a ţinut la Roma, la Universitatea Pontificală din Lateran, al XI-lea Simpozion internaţional al profesorilor universitari, intitulat „Ideea de universitate. Să investim în cunoaştere, în Europa şi pentru Europa”, organizat de Dieceza de Roma în colaborare cu primăria Cetăţii Eterne. Din România a participat pr. dr. Fabian Doboş, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro.
Simpozionul s-a deschis în după-amiaza zilei de 1 octombrie, printr-o conferinţă a capelanilor universitari din Europa, care au analizat impactul avut de documentul „Prezenţa Bisericii în universitate şi în cultura universitară”, dat de Congregaţia pentru Educaţie Catolică în urmă cu 20 de ani. Participanţii la această întrunire au avut ocazia să-i asculte, printre alţii, în prima zi de lucrări, pe Cardinalii Zenon Grocholewski şi Gianfranco Ravasi, care au insistat asupra pastoraţiei universitare. Conferinţa capelanilor universitari s-a încheiat a doua zi, cu intervenţia Episcopului de Losanna, Geneva şi Fribourg (Elveţia), Mons. Charles Morerod OP, care a vorbit despre prezenţa Bisericii în universitate, în lumina Enciclicei Evangelii gaudium.
În după-amiaza zilei de 2 octombrie au început, la Campidoglio, lucrările simpozionului, fiind prezente şi unele personalităţi ale vieţii politice din Italia. Primul cuvânt, lectio magistralis, a fost cel al lui Per Carlson, profesor la Royal Institute of Technology (KTH), Stockholm. A doua zi a fost dedicată diverselor ateliere, în funcţie de interesul participanţilor. S-au format şase grupuri: Didactică şi metode de predare; Cercetare; Transmiterea cunoştinţelor; Transferarea tehnologiei; Slujirea persoanelor şi a societăţii; Predarea teologiei şi cercetarea teologică. În aceste seminarii s-au tratat, de către profesori cu o mare experienţă universitară, cele mai importante aspecte ale predării şi aprofundării ştiinţelor.
Ultima zi a simpozionului, 4 octombrie, a constat într-o masă rotundă, în două sesiuni. În prima parte s-au prezentat concluziile la care cele şase ateliere au ajuns în ziua precedentă. A doua sesiune a ultimei zile a simpozionului a constat în câteva intervenţii pe tema celor mai urgente angajamente pentru ca universitatea să fie cauza eficientă a unităţii dintre oameni, în Europa şi în lumea întreagă. În încheiere, Mons. Lorenzo Leuzzi, Episcop auxiliar de Roma şi delegat pentru pastoraţia universitarilor, gazda şi organizatorul principal, a mulţumit tuturor participanţilor pentru efortul de a fi prezenţi la acest eveniment, exprimându-şi dorinţa ca ecoul lucrărilor să ajungă până în cele mai îndepărtate periferii ale vieţii culturale.

