Conferinţe şi dezbateri pe teme patristice la Cluj despre Sf. Dionisie Areopagitul
08.10.2014, Cluj (Catholica) - Universitatea Babeş-Bolyai, în colaborare cu Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, Mitropolia Ortodoxă a Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Institutul Patristic Augustinianum din Roma (Italia), cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte şi al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran Militar de Malta, îi invită pe cei interesaţi de studiul textelor patristice (public larg şi specialişti în domeniu) la o serie de prelegeri şi dezbateri, în zilele de 16 şi 17 octombrie 2014, în spaţiul Universităţii clujene, citim pe EparhiaClujGherla.ro.
Ciclul de conferinţe, cu tema „Sf. Dionisie Areopagitul. Izvoare, context, receptare”, se va desfăşura în Aula Magna, str. M. Kogălniceanu nr. 1 (joi, 16 octombrie, orele 9-13) şi în Aula „Regele Ferdinand” a Facultăţii de Istorie şi Filosofie, str. Napoca nr. 11 (joi, 16 octombrie, orele 15-19.30 şi vineri, 17 octombrie, orele 9-13). Manifestarea, ce va aduce în actualitate cugetări vechi, de aproape două mii de ani, pentru a le descoperi frumuseţea şi strălucirea spirituală, se va desfăşura în prezenţa unor invitaţi de onoare şi, totodată, conferenţiari şi interlocutori, precum: Înalţi Ierarhi ai Bisericilor Ortodoxă şi Greco-Catolică, IPS Dr. Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu PS dr. Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial de Cluj-Gherla; un reprezentant al diplomaţiei, ES dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran Militar de Malta.
Vor participa şi distinse personalităţi din mediul universitar: acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai; conf. dr. Ovidiu Augustin Ghitta, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB; pr. conf. dr. Cristian Barta, decanul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică a UBB; pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a UBB; prof. dr. Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere a UBB; prof. dr. John M. Rist de la Institutul Patristic Augustinianum din Roma; pr. prof. dr. Philipp G. Renczes SJ, de la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma; şi prof. dr. Sever J. Voicu, de la Institutul Patristic Augustinianum din Roma. Această serie de prelegeri şi dezbateri îşi propune să creeze un spaţiu de reflecţie pe teme filozofice şi teologico-patristice, cu un caracter intercultural, pluridisciplinar şi multiconfesional.



