Papa Francisc: În rugăciune, Duhul Sfânt este darul cel mai mare
09.10.2014, Vatican (Catholica) - În rugăciune cerem multe lucruri, însă darul cel mai mare pe care ni-l poate da Dumnezeu este Duhul Sfânt, a spus Papa Francisc în predica din cadrul Sfintei Liturghii celebrate joi, 9 octombrie 2014, dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Evanghelia din Liturghia zilei ne prezintă parabola unui om care, prin forţa insistenţei, reuşeşte să obţină de la un prieten ceea ce doreşte. Pornind de la Rugăciunea zilei, în care se cere iertare lui Dumnezeu, Pontiful a subliniat că Dumnezeu are într-atât de multă milostivire faţă de noi încât ne dă chiar şi ceea ce nu îndrăznim să cerem în rugăciune, citim pe situl Radio Vatican.
„Acest lucru mă face să mă gândesc la faptul că nu doar iertarea este o caracteristică a milostivirii lui Dumnezeu pe care o cunoaştem cu toţii, ci şi generozitatea de a ne da mai mult şi mai mult… Am spus în Rugăciunea zilei: ‘Tu le dăruieşti celor care te imploră mai mult decât merită şi doresc’. Poate că noi, în rugăciune, cerem una sau alta, dar El ne dăruieşte întotdeauna mai mult, întotdeauna!” Pontiful a subliniat existenţa, în Evanghelia zilei, a trei cuvinte cheie: „prieten, Tată şi dar”. Isus le explică discipolilor că rugăciunea este asemenea unui om care se duce la un prieten în miez de noapte pentru a-i cere ceva.
Dacă prietenul, care refuză la început, mai apoi cedează în faţa insistenţei celui venit să-i ceară, imaginea prezentată mai departe de Isus este cea a Tatălui, care este mult mai mult decât un prieten şi care nu i-ar da un şarpe fiului său, când îi cere un peşte, sau un scorpion, când îi cere un ou. Isus îndeamnă la rugăciune către Tatăl ceresc, prin cuvintele: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Căci cel care cere primeşte, cel care caută găseşte şi celui care bate i se va deschide”, a ne ruga fiind ca şi cum am bate la uşa inimii lui Dumnezeu, a spus Papa Francisc.
„Dumnezeu ne dăruieşte mai mult decât cerem, iar acel mai mult este reprezentat de Duhul Sfânt: adevăratul dar al Tatălui depăşeşte ceea ce cerem în rugăciune, harurile pentru care îi adresăm rugăciunea şi-i batem la poarta inimii. Iar Duhul Sfânt este darul pe care Tatăl ni-l face în plus faţă de ceea ce cerem noi”. Referindu-se la modalitatea în care trebuie să ne adresăm Tatălui în rugăciune, Pontiful a spus că rugăciunea noastră trebuie să fie trinitară şi nu adresată în general lui Dumnezeu, ci lui Dumnezeu în trei persoane: Tatăl – care are grijă de noi şi ne iubeşte, Fiul – care este tovarăşul nostru de drum, şi Duhului Sfânt – darul pe care ni-l face Tatăl şi care depăşeşte ceea ce conştiinţa noastră ar îndrăzni să ceară.
