Noul fericit Francisc Zirano: Mai bine jupuit de viu decât să-mi reneg credinţa
13.10.2014, Roma (Catholica) - Duminică, 12 octombrie 2014, în Italia, la Sassari, a fost celebrată Sfânta Liturghie de beatificare a preotului Francisc Zirano, din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali. Celebrarea euharistică a fost prezidată de Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în calitate de reprezentant al Sfântului Părinte, citim pe situl Radio Vatican. Francisc Zirano s-a născut în jurul anului 1564, într-o familie modestă de la ţară, cu credinţă curată şi statornică. Se pare că erau patru fraţi care aveau să rămână prea devreme orfani de tată. În casă se respira o profundă devoţiune faţă de sfinţi şi se mergea anual în două pelerinaje solemne, de la Sassari la sanctuarul din Porto Torres, chiar cu riscul de a suferi atacuri din partea corsarilor, după cum se întâmpla des în regiune.
Francisc a avut o copilărie normală şi, în ciuda faptului că în acea epocă analfabetismul era ceva obişnuit, el a avut posibilitatea să primească o anumită educaţie scolastică de la fraţii Congregaţiei Sfânta Maria din Betleem. Avea o profundă devoţiune faţă de Maica Domnului şi la numai cincisprezece ani şi-a conştientizat vocaţia la viaţa consacrată, alegând să urmeze regulile de viaţă ale mănăstirii. A fost sfinţit preot la douăzeci şi doi de ani, trăind profunda emoţie şi bucurie a momentului în prezenţa unui verişor din partea mamei, pe nume Francesco Serra, care îmbrăcase de curând rasa călugărească.
Devenit preot, Francisc a îndeplinit diferite misiuni în cadrul mănăstirii şi al comunităţii, în contact cu membrii acesteia şi credincioşii. În 1590, verişorul său a fost capturat şi făcut sclav de către corsarii turci debarcaţi în Sardinia şi dus mai apoi în Alger. Timp de opt ani, pr. Zirano s-a rugat neîncetat pentru verişorul lui, în timp ce-şi desfăşura cu scrupulozitatea caracteristică toate sarcinile primite. Decis că meargă să-şi elibereze verişorul şi confratele, Francisc Zirano obţine de la Papa Clement al VIII-lea autorizaţia de a merge la Alger pe timp de trei ani. Odată ajuns în Alger, a reuşit să elibereze câţiva creştini cu banii strânşi cu greu în vederea răscumpărării lor, dar nu a putut să-şi elibereze verişorul, întemniţat, care între timp învăţase limba arabă şi ajunsese să fie sprijinul şi consolarea celorlalţi creştini cu care era închis.
Zirano avea să dea în curând mărturia supremă de credinţă în Isus Cristos. A fost arestat, întemniţat în izolare şi fără posibilitatea de a fi eliberat decât în schimbul unei imense sume de bani, imposibil de obţinut. În închisoare a primit vizita verişorului pentru care venise în Alger, şi care primise misiunea să-i comunice fratelui Zirano condamnarea la moarte. Nici cererea de a primi vizita unui confesor înainte de moarte nu i-a fost acceptată. Atunci Zirano, încredinţându-se Domnului, a dat mărturia supremă a credinţei sale în Isus Cristos şi în învăţătura Sa, întărindu-i astfel pe ceilalţi tovarăşi din temniţă. A fost ucis în 25 ianuarie 1603.
Într-un interviu pentru Radio Vatican, Cardinalul Amato a spus despre moartea martirică a noului fericit: „O lege limita libertatea creştinilor. În acel climat ostil, preotul călugăr Francisc a fost prins şi condamnat la moarte fără niciun proces. El a refuzat categoric propunerea de a-şi renega credinţa şi, mai mult, i-a îndemnat pe tovarăşii de temniţă să rămână statornici în credinţa în Isus Cristos. Execuţia a avut loc cu modalităţi atroce, preotul Zirano fiind jupuit de viu, începând cu capul, călăul fiind un creştin de origine greacă care-şi renegase credinţa. Relatările pe care le avem despre martiriul său istorisesc despre modul în care părintele Francisc s-a supus supliciului, asemenea unui miel blând, invocând numele lui Isus, al Maicii Domnului şi recitând Psalmii.”
