Gradualitatea: o soluţie pentru Sinod?
14.10.2014, Washington (Catholica) - Conform unei conferinţe de presă din Vatican, din 7 octombrie, discuţiile din Sinod privind împărtăşirea divorţaţilor recăsătoriţi s-au mutat pe „gradualitate”. Se pare că unii susţin acum, din principiul gradualităţii, că cei ce nu sunt acum în stare să trăiască conform învăţăturilor Bisericii ar trebui să primească totuşi Sfânta Împărtăşanie ca pas pe drumul spre o convertire mai bună. Pentru teologii specialişti în morală, avem de-a face cu un déjà vu: Sinodul din 1980, dedicat tot temei familiei, a avut deja această dezbatere, fiind rezolvată de Papa Ioan Paul al II-lea în exortaţia post-sinodală „Familiaris Consortio”.
În 1980, unele voci susţineau că, în cazurile dificile, un credincios s-ar putea angaja spre o abandonare „graduală” a unei practici păcătoase gravă (precum contracepţia) şi să revină imediat la Sacramente, chiar dacă se va continua să se comită acte păcătoase într-o oarecare (şi mai mică) măsură. Papa Ioan Paul al II-lea a respins clar acest argument. Cuplurile căsătorite, scria el, nu pot privi „legea morală ca pe un ideal moral care urmează să fie atins în viitor, ci trebuie să o considere ca pe o poruncă actuală a lui Cristos Domnul, pe care trebuie să o îndeplinească angajându-se şi acceptând dificultăţile. ‘Pentru aceasta, aşa-numita «lege a gradualităţii» sau a drumului în trepte nu se poate identifica cu «gradualitatea legii», în sensul că porunca legii morale divine ar avea diferite trepte şi diferite forme pentru diverse categorii de oameni şi pentru situaţii diferite'” (Familiaris Consorio, nr. 34).
Ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „legea gradualităţii” nu se referă la o întoarcere „graduală” cu spatele la păcat, ci doctrina creştină perenă că noi nu suntem perfecţi din primul moment al convertirii noastre. Când primim harul convertirii, tăiem definitiv legătura cu răul şi progresăm gradual spre sfinţenie. Putem să cădem înapoi în păcatul de moarte, dar, ajutaţi de har, ne căim şi o luăm de la început. Aici are un rol important de jucat Sacramentul Spovezii: el ne cheamă să renunţăm definitiv la păcatele noastre. În fapt cel ce nu se pocăieşte nu acceptă milostivirea lui Dumnezeu şi nu se este deci iertat (CBC 1451; DH 1676).
Aşa după cum spune Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, „legea gradualităţii” presupune această întoarcere dinspre păcat, pentru ca omul să poată să meargă pas cu pas în sus – adică într-o ascensiune graduală – pe drumul drept. „Se cere o convertire continuă, permanentă, care, deşi cere dezlipirea interioară de orice rău şi adeziunea integrală la bine, se înfăptuieşte însă concret în paşi care ne conduc din ce în ce mai departe” (Familiaris Consortio, nr. 9). Ascensiunea este graduală, dar renunţarea la păcat nu poate fi graduală.
Euharistia este pâinea vie pentru cei aflaţi pe drum. Credinciosul nu trebuie să fie perfect pentru a o primi – într-adevăr, între creştini cine este? (Răspuns: Fecioara Maria.) Dar trebuie să o rupă cu răul pentru a fi în comuniune cu Cristos: „Dacă spunem că avem comuniune cu El, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul” (1Ioan 1,6). Nu putem aştepta de la Sinod să afirme altceva decât aceasta. (O reflecţie semnată de pr. Dominic Legge OP, profesor de teologie la Facultatea Pontificală a Neprihănitei Zămisliri din Washington DC)
