Papa Francisc a atras atenţia asupra ispitelor apărute în lucrările Sinodului
19.10.2014, Vatican (Catholica) - Biserica lui Cristos este în slujba fiecărui om, nu se teme şi are porţile larg deschise – aceasta este sinteza discursului Papei Francisc de la încheierea lucrărilor celei de-a III-a Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor, pe tema familiei. Pontiful a vorbit despre momentele de tensiune şi ispite din timpul lucrărilor sinodale, dar a subliniat harul şi frumuseţea confruntărilor prin dialog. A reafirmat că sarcina Succesorului lui Petru este aceea de a garanta unitatea Bisericii, iar aceea a Episcopilor de a „hrăni turma” şi a primi oile rătăcite.
Pontiful a vorbit despre confruntarea dintre Părinţii sinodali ca despre un „drum împreună”, „şi ca orice drum au fost şi momente de cursă rapidă, ca şi cum s-ar fi voit să se învingă timpul şi să se ajungă cât mai repede la ţintă; alte momente de oboseală, ca şi cum s-ar fi voit să se spună gata; alte momente de entuziasm şi de ardoare. Au existat momente de profundă consolare ascultând mărturia păstorilor adevăraţi care poartă în inimă cu înţelepciune bucuriile şi lacrimile credincioşilor lor. Momente de consolare şi har şi de întărire ascultând şi mărturii ale familiilor care au participat la Sinod şi au împărtăşit cu noi frumuseţea şi bucuria vieţii lor matrimoniale. Un drum în care cel mai puternic a simţit datoria de a-l ajuta pe cel mai puţin puternic, în care cel mai expert a simţit datoria de a-i sluji pe ceilalţi, chiar şi prin confruntări.”
„Pentru că este un drum al oamenilor”, Sfântul Părinte a evidenţiat şi momentele „de tensiune şi de ispite”, dintre care a menţionat: „Ispita înţepenirii ostile, adică a voi să se închidă în ceea ce este scris (litera) şi a nu se lăsa surprinşi de Dumnezeu, de Dumnezeul surprizelor (spiritul)… este ispita celor zeloşi, a scrupuloşilor, a grijuliilor şi a aşa-numiţilor – astăzi – ‘tradiţionalişti’ şi chiar a intelectualiştilor. Ispita cumsecădeniei distructive, care în numele unei milostiviri înşelătoare pansează rănile fără a le îngriji înainte şi a le trata cu medicamente; care tratează simptomele şi nu cauzele şi rădăcinile”
Papa a mai vorbit despre „ispita de a transforma piatra în pâine pentru a înceta un post lung, apăsător şi dureros şi aceea de a transforma pâinea în piatră şi a o arunca împotriva păcătoşilor, a celor slabi şi a celor bolnavi, adică de a o transforma în ‘poveri insuportabile’. Ispita de a coborî de pe cruce, pentru a-i mulţumi pe oameni, şi a nu rămâne pe ea, pentru a împlini voinţa Tatălui; de a se apleca în faţa duhului lumesc în loc de a-l purifica şi a-l apleca în faţa Duhului lui Dumnezeu. Ispita de a neglija ‘depositum fidei’, considerându-se nu păzitori ci proprietari şi stăpâni sau, pe de altă parte, ispita de a neglija realitatea folosind o limbă minuţioasă şi o limbă de lemn pentru a spune multe lucruri şi a nu spune nimic!”
„Personal m-aş fi îngrijorat mult şi m-aş fi întristat dacă nu ar fi existat aceste ispite şi aceste discuţii aprinse, această mişcare a spiritelor, cum o numea Sfântul Ignaţiu… Am văzut şi am ascultat – cu bucurie şi recunoştinţă – discursuri şi intervenţii pline de credinţă, de zel pastoral şi doctrinal, de înţelepciune, de francheţe, de curaj şi de parresia. Şi am simţit că a fost pus în faţa ochilor binele Bisericii, al familiilor şi ‘suprema lex’, ‘salus animarum’.” „Aceasta este Biserica, via Domnului, Mama fertilă şi Învăţătoarea grijulie, căreia nu îi este frică să îşi suflece mânecile pentru a vărsa untdelemnul şi vinul pe rănile oamenilor; care nu priveşte omenirea dintr-un castel de sticlă pentru a judeca sau a clasifica persoanele. Aceasta este Biserica Una, Sfântă, Catolică, Apostolică şi compusă din păcătoşi, care au nevoie de milostivirea sa. Aceasta este Biserica, adevărata Mireasă a lui Cristos, care încearcă să fie fidelă faţă de Mirele său şi faţă de doctrina Sa.
Bisericii „nu îi este frică să mănânce şi să bea cu desfrânatele şi vameşii… are porţile deschise larg pentru a-i primi pe cei nevoiaşi, pe cei căiţi şi nu numai pe cei drepţi sau pe cei care cred că sunt desăvârşiţi… nu se ruşinează de fratele căzut şi nu se preface că nu îl vede, dimpotrivă se simte implicată şi aproape obligată să îl ridice şi să îl încurajeze să reia drumul şi îl însoţeşte spre întâlnirea definitivă cu Mirele său, în Ierusalimul ceresc. Aceasta este Biserica, mama noastră! Şi atunci când Biserica, în varietatea carismelor sale, se exprimă în comuniune, nu poate să greşească: este frumuseţea şi forţa lui sensus fidei, a acelui simţ supranatural al credinţei, care este dăruit de Duhul Sfânt pentru ca, împreună, să putem cu toţii intra în inima Evangheliei şi să învăţăm să îl urmăm pe Isus în viaţa noastră, şi acest lucru nu trebuie să fie văzut ca motiv de confuzie şi de deranj.”
Ca răspuns la cei care „şi-au imaginat că văd o Biserică în ceartă, unde o parte lupta împotriva celeilalte”, Pontiful a subliniat că Duhul Sfânt „de-a lungul istoriei a condus mereu barca, prin slujitorii Săi, chiar şi atunci când marea era potrivnică şi agitată, iar slujitorii erau infideli şi păcătoşi. Şi, aşa cum am îndrăznit să vă spun la început, este necesar să trăim toate acestea cu linişte, cu pace interioară şi pentru că Sinodul se desfăşoară cum Petro şi sub Petro, iar prezenţa Papei este garanţie pentru toţi… Misiunea Papei este aceea de a garanta unitatea Bisericii; este aceea de a aminti păstorilor că prima lor datorie este să hrănească turma pe care Domnul le-a încredinţat-o şi să încerce să primească – cu paternitate şi milostivire şi fără temeri false – oiţele rătăcite. Am greşit aici. Am spus să primească: să meargă ca să le găsească.”
Papa Francisc a citat cuvintele Papei Benedict al XVI-lea de la audienţa generală de miercuri, 26 mai 2010: „Domnul Isus, Păstor suprem al sufletelor noastre, a voit ca tot Colegiul Apostolic, astăzi Episcopii, în comuniune cu Succesorul lui Petru… să participe la această misiune de a se îngriji de Poporul lui Dumnezeu, să fie educatori în credinţă, orientând, însufleţind şi susţinând comunitatea creştină… Prin intermediul nostru – continuă Papa Benedict – Domnul ajunge la suflete, le instruieşte, le păzeşte, le conduce… Aceasta este suprema normă de conduită a slujitorilor lui Dumnezeu, o iubire necondiţionată, ca aceea a Bunului Păstor, plin de bucurie, deschis faţă de toţi, atent faţă de cei de aproape şi grijuliu faţă de cei de departe, delicat faţă de cei slabi, faţă de cei mici, faţă de cei simpli, faţă de păcătoşi, pentru a manifesta infinita milostivire a lui Dumnezeu cu cuvintele asiguratoare ale speranţei.”
„Iubiţi fraţi şi surori, acum avem încă un an pentru ca să medităm îndelung, cu adevărat discernământ spiritual, asupra ideilor propuse şi să găsim soluţii concrete la atâtea dificultăţi şi nenumărate provocări pe care familiile trebuie să le înfrunte; să dăm răspunsuri la multele descurajări care înconjoară şi sufocă familiile. Un an pentru a lucra asupra Relatio synodi care este rezumatul fidel şi clar a tot ceea ce a fost spus şi discutat în această aulă şi în grupurile mici. Şi este prezentat Conferinţelor Episcopale ca „Lineamenta”. Domnul să ne însoţească, să ne conducă în acest parcurs spre gloria numelui Său, cu mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria şi a Sfântul Iosif! Şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!”
