Identitatea şi misiunea Bisericilor Catolice Răsăritene din Europa
29.10.2014, Lviv (Catholica) - Rolul şi misiunea Bisericilor Catolice Răsăritene în parcursul ecumenic, situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu, semnificaţia şi provocările Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la împlinirea a 25 de ani de la intrarea sa în legalitate sunt temele atinse în mesajul adoptat de Episcopii orientali catolici la sfârşitul întâlnirii lor anuale. Întâlnirea anuală a ierarhilor catolici răsăriteni din Europa s-a desfăşurat anul acesta la Lviv (Ucraina), în perioada 23-26 octombrie, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la intrarea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, la invitaţia Preafericirii Sale Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscop Major de Kiev-Halyč. Întâlnirea s-a desfăşurat la Centrul de Exerciţii Spirituale Shyroka 4 – Briukhovychi (Lviv).
La Lviv, 45 de Episcopi răsăriteni catolici din Europa au discutat despre identitatea şi misiunea Bisericilor Catolice Răsăritene în mişcarea ecumenică şi în societăţile europene. În cadrul lucrărilor au intervenit Exarhul Apostolic pentru catolicii de rit bizantin din Grecia, PS Dimitrios Salachas; PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare (România); şi PS Borys Gudziak, Episcop al Eparhiei Sf. Vladimir cel Mare de Paris, pentru ucrainenii greco-catolici din Franţa, Benelux şi Elveţia, care a propus o reflecţie asupra rolul Bisericilor în societatea ucraineană, de la intrarea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice în 1993 până la recenta „Revoluţie a demnităţii”, începută cu evenimentele din Piaţa Maidan acum un an.
În cadrul întâlnirii, participanţii au vizitat Universitatea Catolică Ucraineană, ascultând mărturia directă a unor protagonişti ai „Revoluţiei demnităţii”. Sâmbătă, 25 octombrie, s-au întâlnit cu primarul Lvivului, Andriy Sadovyi şi au participat la o ceremonie solemnă care a avut loc la Teatrul Operei din oraş, pentru a celebra aniversarea intrării în legalitate a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, pentru a înmâna premiul în onoarea Fericitului martir Omelian Kovch, mort în lagărul de concentrare de la Majdanek, şi pentru a începe celebrările pentru anul dedicat Mitropolitului Andrej Sheptytskyi, Arhiepiscop de Lviv din 1900 până în 1944. Întâlnirea s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala Sf. Gheorghe din Lviv.
La întâlnirea desfăşurată sub patronajul Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) au participat IPS Thomas Edward Gullickson, Nunţiul Apostolic în Ucraina; IPS Cyril Vasil’, Arhiepiscopul secretar al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene; IPS Mieczyslaw Mokrzycki, Arhiepiscop latin de Lviv; pr. Michel Remery, vice-secretar general al CCEE. Întâlnirea din 2015 va avea loc în Praga, Republica Cehă, din 4 până în 7 iunie, la invitaţia Mons. Ladislav Hučko, Exarh apostolic pentru catolicii de rit bizantin din Republica Cehă.
