Anunţuri din Dieceza de Oradea
30.10.2014, Oradea (Catholica) - 1. Sfintele liturghii în Solemnitatea Tuturor Sfinţilor
Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, la solemnitatea Tuturor Sfinţilor, în Catedrala romano-catolică de Oradea, Sfintele Liturghii se vor desfăşura după programul duminical: orele 8.00, 10.00, 11.30 şi 18.00. După-amiaza, în ajunul zilei de pomenire a tuturor credincioşilor răposaţi, la orele 16.00, Excelenţa Sa Böcskei László, Episcop de Oradea, va celebra o Liturghie solemnă în parohia Tinca, după care va binecuvânta capela mortuară ridicată prin eforturile comune ale credincioşilor din localitate.
2. Comemorări în cimitirele orădene cu ocazia pomenirii tuturor credincioşilor răposaţi
„Odihna cea veşnică dă-o lor Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească. Să odihnească în pace. Amin.” În după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 noiembrie 2014, preoţii şi credincioşii catolici din Oradea se vor ruga pentru sufletele celor trecuţi în veşnicie. Astfel, la orele 15.00 va fi oficiată devoţiunea liturgică în capela Steinberger din cimitirul Rulikowski, iar la orele 16.00 la capelele Gerliczy şi Markovits din fostul Cimitir Olosig.
3. Sfinte Liturghii de pomenire a tuturor credincioşilor răposaţi
Duminică, 2 noiembrie 2014, este Ziua pomenirii tuturor credincioşilor răposaţi. Sfintele liturghii în Catedrala romano-catolică de Oradea se vor desfăşura după programul duminical. Liturghia solemnă la orele 10.00 va fi celebrată de PS Böcskei László, Episcop diecezan de Oradea. Partea muzicală a celebrării va fi susţinută de către Corul şi Orchestra „Szent László” a Catedralei romano-catolice de Oradea.
Luni, 3 noiembrie 2014, orele 18.00, Arhiereul Diecezei va oficia un recviem pentru Episcopii răposaţi ai Diecezei şi pentru membrii Capitlului Catedralei de Oradea trecui la cele veşnice.
Secretariatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
tel. 0259-411180
