Arhiepiscopul Chaput despre venirea Papei la ÎMF 2015
19.11.2014, Roma (Catholica) - S-a încheiat astăzi, 19 noiembrie, la Roma, lucrările colocviului internaţional „Humanum” pe tema complementarităţii dintre bărbat şi femeie. Colocviul a avut o puternică trăsătură interreligioasă, cei aproximativ 400 de experţi fiind de 14 religii. La deschiderea lucrărilor, Papa Francisc a anunţat că în septembrie 2015 va merge la Philadelphia, în Statele Unite ale Americii, pentru a lua parte la cea de a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor (ÎMF). Anunţul a trezit un val de emoţie şi bucurie în comunitatea catolică şi nu numai din metropola americană. Redacţia italiană a Radio Vatican a stat de vorbă cu Arhiepiscopul de Philadelphia, Mons. Charles Joseph Chaput, care a declarat pentru început:
– Când Sfântul Părinte a anunţat că va veni la Philadelphia, mi-a adus o mare bucurie, chiar dacă înainte de acest anunţ mi-a spus că i-ar plăcea să vină. Acum a fost primul său anunţ oficial şi ne dă o nouă energie şi un nou entuziasm. Celebrarea Întâlnirii Mondiale a Familiilor care va avea loc la Philadelphia va fi o experienţă minunată şi sper ca toţi, din Italia şi din lumea largă, să vină la noi şi să participe la Întâlnirea Familiilor.
– Papa Francisc a făcut acest anunţ la colocviul despre complementaritatea dintre bărbat şi femeie. De ce este importantă această temă şi care sunt provocările actuale în această privinţă?
– Cred că este important cu adevărat să fie aprofundată complementaritatea bărbat – femeie, în primul rând pentru că în timpurile noastre nu se face de multe ori acest lucru. În unele ţări din lume există o anumită rezistenţă. Cred că atunci când noi ne întâlnim pentru o reflecţie comună asupra acestor aspecte, o facem şi pentru a învăţa unii de la alţii. Tema ne oferă un subiect de reflecţie dar reprezintă şi o sursă de entuziasm pentru a continua să vorbim de darul reciproc dintre bărbat şi femeie ca unul din darurile primordiale pe care Dumnezeu le-a făcut fiecăruia dintre noi. Eu sunt bucuros că am o mamă şi un tată care s-au ocupat de mine şi pentru că am simţit iubirea reciprocă şi sper ca acelaşi lucru să se întâmple în toate familiile. Ştiu că uneori nu este aşa, dar efortul Bisericii este acela de a ajuta persoanele să se angajeze într-o căsătorie care include fidelitate, iubire reciprocă şi ca din această iubire să vină la viaţă copii care să fie fericiţi, sănătoşi şi sfinţi.
– Unul dintre pericolele mari pentru familia de astăzi îl reprezintă ideologiile. În multe ţări se introduce în şcoli teoria gender. S-a vorbit de aceste tendinţe la colocviul internaţional?
– Da, este o mare ocazie. Ca şi creştini nu trebuie să ne fie teamă să fim o minoritate, dacă se va întâmpla. Trebuie să vorbim cu încredere şi bucurie despre învăţătura lui Cristos lăsată Bisericii, să fim întotdeauna caritabili în relaţiile cu ceilalţi şi să ne alimentăm curajul şi încrederea din vestirea Evangheliei. Sfântul Părinte s-a exprimat foarte clar în ce priveşte pericolul de a se supune la anumite ideologii, acest pericol ne priveşte şi pe noi, creştinii. Uneori ne îndepărtăm de Evanghelie: trebuie, în schimb, să fim siguri că tot ceea ce facem şi tot ceea ce spunem provine din iubirea noastră faţă de Isus şi de Evanghelia sa, şi să nu adoptăm poziţii ideologice.
