Bradul şi Ieslea din Piaţa San Pietro
26.11.2014, Vatican (Catholica) - Anul acesta, bradul destinat să însoţească Ieslea Naşterii Mântuitorului din Piaţa San Pietro va sosi din regiunea italiană Calabria, din sud, în vreme ce Ieslea va fi donată de Fundaţia „Verona per l’Arena”, din oraşul Verona, din nordul Italiei. Ştirea a fost dată într-un comunicat al Guvernatoratul Cetăţii Vaticanului, în care se oferă indicaţii şi detalii privind decoraţiunile cu ocazia apropiatelor sărbători, informează situl Radio Vatican.
Provenind din zona Passo dell’Abate, comuna Fabrizia, din provincia Vibo Valentia, bradul alb este donat de administraţia provinciei Catanzaro şi va fi transportat de pe munte cu un elicopter. Ulterior, va face drumul până la Roma cu un autocamion de mare tonaj. Bradul care va poposi de sărbători în Piaţa San Pietro are o înălţime de 25,5 metri, cu un diametru al trunchiului de 55 de centimetri şi cu o lărgime maximă a coroanei de circa 10 metri, greutatea estimată fiind de 80 de chintale. Particularitatea acestui exemplar constă în faptul că trunchiul principal prezintă un trunchi „geamăn”, fiind vorba de fapt de două trunchiuri unite.
O altă noutate o constituie data la care se vor aprinde luminile, ce va coincide cu inaugurarea ieslei, şi anume 19 decembrie, la 16.30. Va avea loc o ceremonie în prezenţa delegaţiilor celor două instituţii care au făcut aceste daruri Papei, delegaţii care vor fi primite în audienţă de Pontif în dimineaţa aceleiaşi zile. „Ieslea în Operă”, după cum se intitulează reprezentarea Naşterii Mântuitorului din acest an, din Piaţa San Pietro, ce va sosi din oraşul italian Verona, se inspiră din opera lirică. Fundaţia „Verona per l’Arena”, împreună cu alţi binefăcători, va oferi Guvernatoratului Cetăţii Vaticanului scenografia operei „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, creată de scenograful Francesco Canessa.
Ieslea va fi îmbogăţită cu 20 de statui de teracotă în mărime naturală, cu haine şi accesorii realizate din materiale rezistente la intemperii. Spaţiul amenajat ca Iesle va fi de circa 24 de metri lungime, 12 metri lăţime şi 8 metri înălţime. O altă structură cu trei laturi o reprezintă pictura „Îngerii cântăreţi”, de Giovanni Battista Gaulli, care va completa realizarea.
