Eseul lui Ratzinger din 1972 acum fără argumentul folosit de Cardinalul Kasper

26.11.2014, Roma (Catholica) - Un noul volum ce reuneşte lucrări ale Papei Benedict al XVI-lea include o versiune actualizată a eseului din 1972 în care acesta sugera că divorţaţii recăsătoriţi pot primi Împărtăşania; poziţia originală din acel eseu a fost de mult timp abandonată de Papă, a afirmat un profesor. „În cartea sa, Evanghelia familiei, Cardinalul Walter Kasper citează eseul din 1972 al lui Joseph Ratzinger […] Păcat că uită Cardinalul să precizeze că Ratzinger şi-a retractat propunerea schiţată în eseul din 1972”, a afirmat dr. Nicholas Healy, profesor la Institutul Papa Ioan Paul al II-lea de Studii privind Căsătoria şi Familia, din Washington DC.

Ca preot al Arhidiecezei de Munchen şi Freising, Joseph Ratzinger, cu mult înainte să devină Papa Benedict al XVI-lea, a publicat un eseu în care susţinea accesul la Împărtăşanie, în anumite condiţii stricte, pentru divorţaţii recăsătoriţi. În timp ce apăra indisolubilitatea căsătoriei, Ratzinger şi alţi autori „au apelat la anumite pasaje din Sfinţi Părinţi ai Bisericii ce păreau a manifesta îngăduinţa în situaţii de urgenţă”, scrie prof. Healy într-un articol recent. Acest argument a fost folosit şi de Walter Kasper într-o carte din 1977, pe când era preot al Diecezei de Rottenburg. În acel an, Ratzinger a fost numit Arhiepiscop de Munchen şi Freising, iar în această postură a participat în 1980 la Sinodul dedicat Familiei, unde, spunea el, „se va arăta abordarea corectă de urmat de către păstori” în privind Împărtăşirii divorţaţilor recăsătoriţi.

Documentul final al acelui Sinod, exortaţia „Familiaris consortio” din 1981, afirma că „reconcilierea în Sacramentul Penitenţei, care ar deschide calea spre Euharistie, poate fi dată celor care, pocăindu-se de încălcarea semnului Legământului şi fidelităţii faţă de Cristos, sunt cu sinceritate gata să îşi asume un drum de viaţă ce nu mai este în contradicţie cu indisolubilitatea căsătoriei. Aceasta înseamnă, concret, că atunci când, din motive grave, precum de exemplu pentru creşterea copiilor, un bărbat şi o femeie nu pot satisface obligaţia separării lor, ei îşi asumă datoria de a trăi în completă abţinere de la actele specifice cuplurilor căsătorite.” La câteva zile după publicarea documentului, Cardinalul Ratzinger a fost numit prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

În 1991, un canonist, pr. Theodore Davey, a sugerat că Spovada şi îndrumarea spirituală ar putea deschide calea spre Împărtăşanie pentru divorţaţii recăsătoriţi, citând eseul din 1972 al lui Ratzinger ca argument. Cardinalul Ratzinger şi-a retras imediat „sugestiile” din eseul din 1972, spunând că nu mai sunt valabile, deoarece au fost făcute „ca teolog în 1972. Implementarea lor în practica pastorală ar cere desigur aprofundarea coroborării printr-un act oficial al Magisteriului, la a cărui decizie m-aş supune. […] Acum Magisteriul a vorbit decisiv pe această problemă în persoana Papei Ioan Paul al II-lea în Familiaris consortio.”

Problema a reapărut în 1993, când Kasper, pe atunci Episcop de Rottenburg-Stuttgart, alături de alţi doi Episcopi germani, a scris o scrisoare – susţine prof. Healy – despre învăţătura documentului „Familiaris consortio”, susţinând că acesta „nu poate reglementa toate cazurile individuale foarte complexe”. În anul următor, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a trimis o scrisoare acestor Episcopi, amintindu-le că „dacă divorţaţii sunt recăsătoriţi civil, atunci ei se află într-o situaţie ce contravine obiectiv legea lui Dumnezeu. În consecinţă nu pot primi Sfânta Împărtăşanie atâta timp când situaţia aceasta persistă.” Scrisoarea, semnată de Cardinalul Ratzinger şi aprobată de Papa Ioan Paul al II-lea, afirma şi că „credincioşii care trăiesc împreună ca soţ şi soţie cu alte persoane decât partenerii legitimi, nu pot primi Sfânta Împărtăşanie […]. Păstorii trebuie să amintească această doctrină credincioşilor încredinţaţi lor.”

După alegerea sa ca Suveran Pontif, Papa Benedict al XVI-lea a scris exortaţia „Sacramentum caritatis”, documentul final al Sinodului pentru Euharistie din 2005, în care spunea că „acolo unde nu este declarată nulitatea căsătoriei şi circumstanţe obiective fac imposibilă încetarea convieţuirii, Biserica îi încurajează pe aceşti credincioşi să se angajeze la trăirea relaţiei în fidelitate faţă de legea lui Dumnezeu, ca prieteni, ca frate şi soră; în acest fel vor putea să se întoarcă la masa Euharistiei, având grijă să observe practica stabilită şi aprobată de Biserică în acest sens.” Astfel Ratzinger, devenit apoi Papa Benedict, a susţinut constant interdicţia la Împărtăşanie pentru divorţaţii recăsătoriţi, în măsura în care aceştia trăiesc ca soţi.

„Pe scurt, Joseph Ratzinger/Papa Benedict al XVI-lea este în opoziţie clară cu propunerea Cardinalului Kasper şi susţine că învăţătura oficială a Bisericii a rezolvat deja această problemă chiar dacă nu definitiv”, a afirmat profesorul. Cardinalul Kasper ignoră toate acestea şi se foloseşte de eseul din 1972 ca argument pentru împărtăşirea, în anumite condiţii, a divorţaţilor recăsătoriţi. Noul volum cu lucrările Pontifului german exclude din eseul din 1972 tocmai paragraful citat de Cardinalul Kasper. Pr. Vincent Twomey, care a studiat cu Ratzinger, a declarat că eliminarea acelor rânduri „este o tentativă importantă a fostului Papă de a preveni ca cuvinte vechi ale sale – scrise într-un context, timp şi rol diferit – să fie folosite acum împotriva sa”.