Papa Francisc: Martirii noştri strigă „suntem una”
02.12.2014, Roma (Catholica) - Papa Francisc a susţinut o conferinţă de presă de 45 de minute, la bordul avionului cu care s-a întors din vizita sa apostolică în Turcia. Sfântul Părinte a răspuns la o gamă largă de întrebări, pe teme precum relaţiile cu musulmanii, ecumenismul, problema primatului, şi recentul Sinod pe tema Familiei. Cu privire la suferinţele musulmanilor şi ale creştinilor din Orientul Mijlociu, Papa a tratat prima dată problema islamofobiei care s-a răspândit din cauza acţiunilor organizaţiilor teroriste, cum ar fi Statul Islamic.
„Pot înţelege acest lucru. Şi cred sincer că nu putem spune că toţi musulmanii sunt terorişti, aşa cum nu putem spune nici că toţi creştinii sunt fundamentalişti – şi noi avem fundamentalişti între noi, toate religiile au aceste mici grupuri”. Papa a spus că în timpul întâlnirii sale cu preşedintele Recep Tayyip Erdoğan al Turciei, a sugerat că trebuie să se facă o condamnare clară din partea tuturor liderilor religioşi şi politici, precum şi a savanţilor, clericilor şi intelectualilor.
„Trebuie să existe o condamnare internaţională din partea musulmanilor din întreaga lume. Trebuie să se spună: ‘Nu, nu despre aceasta este vorba în Coran!’ Trebuie de asemenea să se facă întotdeauna distincţie între ceea ce propune o religie şi folosirea concretă a acestei propuneri de către un guvern anume”. Sfântul Părinte a criticat şi violenţa împotriva creştinilor. „Nu doresc să folosesc cuvinte îndulcite: noi, creştinii, suntem alungaţi din Orientul Mijlociu”, a spus el, dând ca exemplu persecuţia creştinilor din Mosul.
În faimoasa Moschee Albastră, Papa a declarat că a simţit nevoia să se roage: „M-am rugat pentru Turcia, pentru pace, pentru Mufti, pentru toţi şi pentru mine. Am spus: ‘Doamne, să se pună capăt acestor războaie!’ A fost un moment de rugăciune sinceră”. Cu privire la ecumenism şi la unitatea dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă, a declarat că relaţiile cu Biserica Ortodoxă merg înainte. Cu toate acestea, a mai spus el, „dacă aşteptăm ca teologii să ajungă la un acord, acea zi nu va veni niciodată!” A reamintit „ecumenismul sângelui”, realizat de creştinii care mor astăzi martiri. „Martirii noştri strigă: Suntem una!… Trebuie să mergem cu curaj pe acest drum, să continuăm să înaintăm”.
Şi-a exprimat speranţa unei întâlniri cu Patriarhul Kirill de Moscova, care nu este însă posibilă acum, din cauza situaţiei actuale cu războiul din Ucraina şi a altor probleme. Dar atât Papa cât şi Patriarhul „dorim să ne întâlnim şi să mergem înainte”. Referitor la problema primatului, Sfântul Părinte a declarat că la Sfânta Liturghie celebrată duminică în biserica patriarhală s-a văzut că ortodoxia acceptă primatul. El a vorbit şi despre cei care nu sunt în favoarea unirii dintre Biserici, spunând că în timp ce „probleme există cu adevărat”, „trebuie să manifestăm respect şi să nu renunţăm să ne angajăm în dialog”.
Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa de a vizita Irakul, dar având în vedere actuala situaţie, s-ar crea o problemă de securitate pentru guvern. În fine, cu privire la recentul Sinod al Episcopilor şi la mult discutatul raport final, Pontiful a explicat că Sinodul nu este un Parlament, ci „un spaţiu protejat în care Duhul Sfânt poate să vorbească”. „Nu putem lua doar opinia unei persoane sau doar un proiect de document. Personal, nu sunt de acord ca cineva să spună public că o anumită persoană a spus un anumit lucru.” După conferinţa de presă, Papa a salutat personal fiecare jurnalist aflat la bordul avionului.
