Declaraţia liderilor religioşi pentru eradicarea sclaviei moderne
03.12.2014, Vatican (Catholica) - Liderii religioşi din lume s-au întâlnit în Vatican, în dimineaţa zilei de marţi, 2 decembrie 2014, pentru a semna o Declaraţiei împotriva sclaviei moderne. „Ne-am reunit astăzi aici pentru o iniţiativă istorică pentru a inspira acţiune spirituală şi practică din partea tuturor credinţelor din lume şi a persoanelor de bunăvoinţă de pretutindeni, pentru a eradica sclavia modernă din întreaga lume până în 2020 şi pentru totdeauna”, se spune în declaraţie. „În ochii lui Dumnezeu, fiecare fiinţă umană este o persoană liberă, fie că este fată, băiat, femeie sau bărbat, şi este destinată să existe pentru binele tuturor în egalitate şi fraternitate. Sclavia modernă, în termeni de trafic de persoane, muncă forţată şi prostituţie, trafic de organe şi orice relaţie care nu respectă convingerea fundamentală că toţi oamenii sunt egali şi au aceeaşi libertate şi demnitate, constituie o crimă împotriva umanităţii.”
„Ne angajăm astăzi să facem tot ce ne stă în putere, în cadrul comunităţilor noastre de credinţă şi dincolo de ele, pentru a munci împreună pentru libertatea tuturor celor care sunt înrobiţi şi exploataţi, pentru ca să li se poată reda viitorul. Astăzi avem oportunitatea, conştiinţa, înţelepciunea, inovaţia şi tehnologia pentru a atinge acest imperativ uman şi moral”. Din partea Bisericii Catolice a semnat Papa Francisc; din partea hinduismului, Sanctitatea Sa Mata Amritanandamayi (Amma); din partea budismului: venerabilul Bhikkhuni Thich Nu Chan Khong, reprezentându-l pe maestrul zen Thich Nhat Hanh, Tailanda; venerabilul Datuk K. Sri Dhammaratana, mare preot al Malaieziei.
Iudaismul a fost reprezentat de Rabinul Abraham Skorka şi Rabinul David Rosen KSG, CBE; ortodoxia de Eminenţa Sa Emmanuel, Mitropolit al Franţei, din partea Patriarhului ecumenic Bartolomeu I. Reprezentanţii islamului au fost: Abbas Abdalla Abbas Soliman, subsecretar de stat la Al Azhar Alsharif, reprezentându-l pe Mohamed Ahmed El-Tayeb, mare imam la Universitatea Al Azhar; marele ayatolah Mohammad Taqi al-Modarresi; şeicul Naziyah Razzaq Jaafar, consilier special, reprezentându-l pe Marele Ayatolah Sheikh Basheer Hussain al Najafi; şeicul Omar Abboud; din partea anglicanismului, a semnat declaraţia comună Arhiepiscopul Justin Welby, de Canterbury.

