Sinodul Diecezei de Iaşi, privit după 10 ani
04.12.2014, Iaşi (Catholica) - Deschis la 8 decembrie 2001, Sinodul Diecezei de Iaşi s-a încheiat la 8 decembrie 2004. Timp de reflecţie, rugăciune, analiză şi înnoire, Sinodul a fost convocat şi cu scopul de a face o radiografie a problemelor existente în Biserica locală, precum şi o soluţionare a acestora. Având ca moto „Duc in altum!”, Sinodul a trecut prin mai multe etape, în a căror desfăşurare au fost implicate toate realităţile existente în dieceză. Într-o primă etapă s-au adunat sugestiile făcute, apoi, în a doua, s-au definitivat temele (17) care au fost elaborate de comisii speciale.
Acestea au fost transmise în parohii pentru aprofundare. În etapa a treia, propunerile comisiilor au fost examinate şi evaluate pentru a fi propuse adunării sinodale spre aprobare. Temele au fost împărţite în patru arii tematice, constituind „Instrumentul de lucru”. În lunile noiembrie-decembrie 2004 au fost patru întâlniri cu dezbateri în plen. La 8 decembrie 2004 a fost prezentată Episcopului spre aprobare şi publicare „Cartea sinodală”, rod al lucrărilor Sinodului diecezan. Despre semnificaţiile Sinodului a vorbit PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, într-un interviu pentru Ercis.ro.
– Se vor împlini la 8 decembrie zece ani de la încheierea Sinodului diecezan (2001-2004). Ce înseamnă Sinodul pentru Dieceză?
– Biserica este mereu într-un drum de perfecţionare pentru a ajunge la punctul cel mai înalt de corespundere potrivit cu scopul şi misiunea ce-i revine din voinţa Întemeietorului. Conciliul însuşi ne-a amintit că Biserica are menirea de a se reînnoi neîncetat, păstrând cu sfinţenie tezaurul promisiunilor divine pentru mântuirea lumii, adică tezaurul încredinţat lumii de către Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om, prin apostoli şi Biserica Sa. Cred că Biserica noastră locală, cu atâtea valori şi tradiţii, avea nevoie de o confruntare cu sine şi de a proceda la o „aducere la zi” firească, adică la o nouă abordare în modul de a percepe, de a păstra şi prezenta mesajul evanghelic.
Această preocupare, impusă de noile realităţi, a stat la baza chemării noastre şi a tuturor membrilor ei de „a înainta în larg” şi de a face vizibilă opera lui Cristos în zilele noastre. Invitaţia adresată de Isus lui Petru şi apostolilor care se aflau în barcă pe Marea Galileei, „duc in altum” (Luca 5,4) a devenit şi o invitaţie, ba chiar o poruncă pentru noi cei care ne aflam într-o nouă situaţie de libertate, după anul 1989, şi după o perioadă grea de încercări, dar şi de noi perspective.
– De ce a fost nevoie de un Sinod?
– Am considerat că este „un semn al timpurilor” şi o nouă provocare pe care ne-a dăruit-o providenţa. De fapt, am fi putut merge mai departe ca şi până atunci, dar din discuţiile şi analizele făcute în diferite împrejurări şi, mai ales, în lumina experienţelor făcute de alte Biserici cu tradiţie îndelungată, am decis, împreună cu Consiliul Prezbiteral întrunit în toamna anului 2000, să deschidem un asemenea drum, destinat înnoirii vieţii spirituale şi căutării de noi soluţii şi perspective pentru o mai eficientă şi „bogată pescuire”. Aşa am început şi la acest program aşa ne-am angajat – Episcopi, preoţi, persoane consacrate, profesori, specialişti şi experţi -, simţind alături mulţi laici, tineri, dar şi oameni în vârstă cu oarecare experienţă pastorală.
– Care au fost etapele desfăşurării Sinodului?
– După ce la sesiunea Consiliului Prezbiteral din 30 octombrie 2000 s-a discutat despre un asemenea program şi s-a stabilit un astfel de drum împreună – synodus –, la 5 ianuarie 2001 am anunţat începerea pregătirilor pentru acest mare eveniment cu deviza „Duc in altum!” – Înaintează în larg! S-a procedat apoi la numirea Comisiei antepregătitoare a Sinodului, formată din 17 membri, care a formulat un chestionar pentru identificarea problemelor ce urmau a fi analizate. Acestea au fost cuprinse în 49 de cateheze transmise comunităţilor parohiale. Convocarea solemnă a Sinodului diecezan a avut loc la 8 decembrie 2001.
O lungă perioadă de timp s-a acordat analizei răspunsurilor după catehezele ce s-au prezentat în parohii şi s-au precizat Lineamenta sau Temele principale, încredinţate unor comisii speciale în număr de 17, care în anul 2003 au fost supuse spre analiză comisiilor sinodale parohiale în care au intrat 3.920 de membri. La 7 octombrie 2004 a fost publicat Decretul de convocare a Sinodului pentru ziua de 9 noiembrie, pentru celebrarea solemnă a întregii adunări sinodale, din care făceau parte 198 de preoţi (parohi, vicari şi profesori), 16 persoane consacrate şi 102 laici; în total 316 membri. Încheierea solemnă a Sinodului a avut loc în Catedrala din Iaşi, la 8 decembrie 2004, când a fost prezentată Episcopului spre aprobare şi publicare Cartea sinodală, rod al dezbaterilor şi al hotărârilor membrilor sinodali.
– Cam câte persoane şi din ce categorii au fost implicate în dezbateri?
– Numărul persoanelor implicate nu este numai cel al membrilor delegaţi la Sinod, în număr de 316, ci cred că trebuie să îi considerăm pe toţi care au luat act de acest eveniment şi l-au însoţit cu diferite sugestii, dar mai ales cu rugăciuni fierbinţi, toţi trăind într-o singură inimă şi un singur cuget, după cum notează Faptele Apostolilor (4,32a-33): „Mulţimea celor care au crezut erau o singură inimă şi un singur suflet. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului şi toţi se bucurau de mult har”.
– Ce ne puteţi spune despre sigla şi motoul pe care le-a avut Sinodul?
– Sigla Sinodului a fost una simplă şi grăitoare: barca în care Isus a urcat, pentru ca apostolii să înainteze în larg şi să pescuiască. Aşa cum apostolii au avut o pescuire minunată, aşa cum au fost chemaţi cu toţii să privească la Isus, care a indicat locul cel mai bun pentru o pescuire adevărată, tot aşa şi noi trebuie să o facem, mai ales în aceste timpuri noi. Şi trebuie să spunem că acest lucru a avut loc şi la noi în Dieceza de Iaşi, şi sperăm să nu ne oprim aici, ci „să înaintăm mereu în larg” (cf. Luca 5,4). Îndemnul şi chemarea lui Isus este cu adevărat o chemare continuă ce răsună fără încetare în urechile noastre.
– Care ar fi cele mai importante noutăţi pe care le-a adus Sinodul?
– Cea mai mare noutate a Sinodului a fost implicarea majorităţii credincioşilor, aş îndrăzni să spun a tuturor membrilor Bisericii noastre, dornici de o nouă descoperire şi trăire a realităţii tezaurului credinţei, prin cateheze, prin rugăciuni şi prin analize făcute în comisiile sinodale parohiale, dar şi cu întreaga comunitate. Trăind o asemenea perioadă, după ani şi ani de căutare, suferinţe şi persecuţii, Biserica a putut să se simtă „poporul lui Dumnezeu, care merge împreună” (synodus) pe urmele lui Cristos, cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa (cf. Ioan 14,6) şi care rămâne cu noi în barca Bisericii locale până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28,20).
Hotărârile luate, soluţiile prezentate, recomandările făcute, chiar dacă pentru unii au rămas doar în Cartea sinodală, ele reprezintă totuşi un adevărat cod de trăire vie a credinţei, şi ne bucurăm că avem încotro să ne îndreptăm, când în calea noastră se ivesc diferite probleme şi întrebări. Sperăm că celebrarea celor zece ani de la încheierea solemnă a Sinodului diecezan, sărbătoare şi amintire ce o vom trăi la 8 decembrie, ne va ajuta să reaprindem în noi zelul şi curajul de a nu uita că trebuie să înaintăm mereu în larg (cf. Luca 5,4), bine ştiind că cine mă urmează, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (In 8,12).
– Ce ar mai fi de făcut?
– Să fim conştienţi şi să uităm că avem un tezaur de credinţă moştenit de la înaintaşii noştri, să ne aducem aminte că nu suntem singuri, ci că acela care ne arată calea e mereu cu noi până la sfârşitul lumii (cf. Matei 28,20). Totul spre slava lui Dumnezeu, spre cinstea Mamei noastre cereşti, Fecioara Maria, ocrotitoarea şi patroana noastră, şi spre înălţarea noastră, ca toţi să fim una (Ioan 17,21) şi aşa să înaintăm în larg! Tuturor, mulţumire, binecuvântare şi pace!
