S-a încheiat plenara Comisiei Pontificale pentru Protejarea Minorilor
10.02.2015, Vatican (Catholica) - S-au încheiat duminică, 8 februarie 2015, la Roma, cele trei zile de lucrări ale plenarei Comisiei Pontificale pentru Protejarea Minorilor. Conform comunicatului final, plenara a reunit pentru prima oară Comisia completă cu toţi cei 17 membri ai ei, care au împărtăşit progresele înregistrate în sarcinile încredinţate lor de Papa Francisc în vederea protejării minorilor în Biserică. În cadrul plenarei, membrii au prezentat rapoartele Grupurilor de Lucru ale experţilor care au lucrat anul trecut. Comisia a completat apoi propriile recomandări privind structura formală a organismului şi a analizat diferitele propuneri de supus spre examinare Sfântului Părinte.
Grupurile de Lucru fac parte integrantă din structura Comisiei. În perioada dintre întrunirile plenare, aceste grupuri realizează cercetări şi proiecte în sectoare care sunt centrale pentru obiectivul de a face ca Biserica să fie o „casă sigură” pentru copii, adolescenţi şi adulţi vulnerabili. Aceste sectoare includ: grija pastorală pentru victime şi familiile lor, educaţie, liniile călăuzitoare pentru o abordare optimă, formarea la preoţie şi la viaţa consacrată, normele eclesiastice şi civile care reglementează acuzaţiile de abuz şi exercitarea responsabilităţii de către persoanele aflate în poziţii de autoritate în Biserică.
Comisia dezvoltă proceduri pentru a garanta exercitarea responsabilităţii pentru toţi cei care lucrează cu minori în Biserică – cler, persoane consacrate şi laici. Parte din această exercitare a responsabilităţii constă în a creşte în conştientizarea şi înţelegerea la toate nivelele Bisericii a gravităţii şi urgenţei de la pune în practică procedurile corecte de protejare. În acest scop, Comisia a decis să promoveze seminarii pentru educarea celor care au responsabilitatea în Biserică în domeniul protejării minorilor.
În plus, Comisia pregăteşte material pentru Ziua de Rugăciune care va fi dedicată tuturor victimelor abuzurilor sexuale. Acest eveniment, se citeşte în comunicat, subliniază responsabilitatea noastră de a lucra pentru vindecarea spirituală şi pentru a ajuta la creşterea conştientizării în comunitatea catolică a plăgii abuzului asupra minorilor. Comisia a amintit ceea ce a afirmat Papa Francisc: „Familiile trebuie să ştie că Biserica nu precupeţeşte nici un efort pentru protejarea copiilor lor”. Conştienţi de greutatea şi importanţa sarcinii lor, membrii îi invită pe toţi credincioşii să se roage pentru munca lor.
