Cancelarul german Angela Merkel în audienţă la Papa Francisc
24.02.2015, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 21 februarie 2015, dimineaţa, Papa Francisc a primit-o în audienţă în Vatican pe Angela Merkel, cancelarul german. Conflictul din estul Ucrainei a fost în centrul discuţiilor dintre cei doi, după cum le-a declarat Angela Merkel jurnaliştilor după audienţă. Ea a mai spus că Sfântul Părinte a încurajat-o mult să acţioneze „cu fermitate şi hotărâre” pentru a găsi o soluţie paşnică pentru naţiunea sfâşiată de război.
Potrivit unui comunicat dat de Biroul de Presă al Sfântului Scaun în aceeaşi zi, întâlnirea dintre Papa Francisc şi liderul german a fost cordială. Cei doi lideri s-au concentrat pe lupta împotriva sărăciei şi pe crizele internaţionale, în special cea din Ucraina. Discuţiile ample au mai atins şi subiecte legate de situaţia femeilor în ţările în curs de dezvoltare şi agenda Germaniei pentru summit-ul G7 care se va desfăşura în landul german sudic Bavaria, în luna iunie.
Papa Francisc i-a dăruit Angelei Merkel un medalion cu Sf. Martin împărţindu-şi mantia cu un sărac, pentru a le reaminti liderilor lumii de datoria lor de „a-i proteja pe săracii lor”, iar cancelarul german i-a dăruit Papei un CD cu muzică de Johann Sebastian Bach şi o donaţie pentru a-i ajuta pe copiii afectaţi de conflictele din Orientul Mijlociu. După audienţa sa la Papa, a doua din acest pontificat, Angela Merkel s-a întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, însoţit de Arhiepiscopul Richard Gallagher, secretar al Vaticanului pentru relaţiile cu statele.
