Din temele la care au reflectat Papa Francisc şi colaboratorii săi la exerciţiile spirituale
26.02.2015, Vatican (Catholica) - În cea de a cincea zi de exerciţii spirituale pentru Papa Francisc şi Curia Romană, joi, 26 februarie 2015, predicatorul a continuat seria meditaţiilor biblice despre profetul Ilie cuprinse sub genericul „Slujitori şi profeţi ai Dumnezeului celui viu”. Zilele de reculegere sunt găzduite de casa „Învăţătorul Divin” din Ariccia, lângă Roma, meditaţiile fiind prezentate de pr. carmelit Bruno Secondin, cunoscut biblist italian şi profesor de teologie spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
„Dreptate şi mijlocire” este tema care a cuprins cele două meditaţii ale zilei de joi: la 9.30, „‘Nu-ţi voi ceda moştenirea’: mărturisitori de dreptate şi solidaritate”, şi la 16.30, „A mijloci pentru popor: profeţi de fraternitate”. Potrivit unei sinteze a meditaţiilor de miercuri, publicată de cotidianul L’Osservatore Romano, predicatorul a început cu o serie de întrebări pentru a-i ajuta pe participanţii la exerciţii să capteze „lungimea de undă” a textului biblic şi să lase ca lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu să fie cât mai profundă şi rodnică. „Ce faci aici? Ce cauţi? Te laşi surprins de Dumnezeu? Vrei să înţelegi încotro mergi? Atunci, întoarce-te pe urmele tale!”
După reflecţiile despre necesitatea de a recupera adevărul interior şi libertatea de adeziune la propunerea lui Dumnezeu, predicatorul a deschis calea către conţinutul acestei propuneri. Reperele meditaţiei au pornit de la condiţia profetului Ilie, care se zbate cu înfocare şi furie, dar şi cu o anumită doză de egocentrism, pentru a apăra legământul dintre Dumnezeu şi poporul său, dar care în cele din urmă ajunge să se refugieze epuizat, învins şi înfricoşat, într-o peşteră de pe Muntele Horeb. După cum este scris în capitolul 19 din prima Carte a Regilor, profetul cade într-o stare de „depresie mortală”, fiind înspăimântat, într-o fugă solitară şi dezamăgit de propria-i nereuşită.
O atare condiţie de depresie, a remarcat predicatorul, „nu este chiar atât de rară, nici chiar în viaţa unui preot. Mulţi se prăbuşesc, chiar şi în rândul preoţilor”. Este nevoie, de aceea, să se acorde atenţie anumitor semnale care ar putea să ducă la enorme dificultăţi interioare: teama, solitudinea, impresia de a fi marginalizaţi şi diferiţi, sentimentul inutilităţii şi dezamăgirea nereuşitelor, până la actul auto-acuzării, asemenea profetului Ilie care spune că nu este mai bun decât părinţii săi. Toate acestea pot insinua planificarea unei fugi, care se poate împlini pe plan fizic sau imaginar, sau repetarea obsesivă a unor gesturi şi chiar dorinţa de a muri. Pentru a evita toate acestea, a spus pr. Secondin, este importantă asumarea unui stil de viaţă în care „raportul dintre muncă, odihnă, rugăciune şi relaţiile sociale” să fie „bine echilibrat”.
A recunoaşte cât mai curând posibil o anumită dinamică interioară, anumite „semnale de stres”, este de importanţă fundamentală pentru găsirea acelei soluţii care se prospectează în relatarea biblică prin intervenţia îngerului care îi aduce întărire profetului Ilie şi îl îndeamnă să pornească spre Muntele Horeb. „Ilie, după ce a căzut în abis, cunoaşte metamorfoza fugii înfricoşate care devine pelerinaj”. Iar noi, a întrebat pr. Secondin, când suntem apăsaţi de greutăţi, „ştim să recunoaştem în jurul nostru mâna îngerului?” După cum pâinea a fost sprijin pentru Ilie, „recunoaştem în Euharistie hrana călătorului care ne însoţeşte pe cale?” După cum drumul l-a făcut pe Ilie să revină la rădăcinile legământului, ştim şi noi „să ne întoarcem la rădăcinile” credinţei noastre?
Odată ce iese la lumină adevărul despre noi şi ne-am predispus să ascultăm glasul Domnului, poate să vină şi mângâierea lui Dumnezeu. Este „manifestarea tainică” pe care o simte Ilie pe Muntele Horeb, acea linişte ca un „murmur de briză uşoară”, care este plină de sugestii pentru meditaţia personală. Referindu-se la dialogul dintre Ilie şi Dumnezeu, predicatorul a remarcat că profetul este caracterizat de un ego exagerat, care îl face să se considere centrul universului. În această optică, „înfrângerea lui se poate identifica cu înfrângerea lui Dumnezeu. Dar Domnul îl lasă pe Ilie să se elibereze încet, încet, de această povară şi să treacă printr-o purificare profundă, după care îl surprinde printr-o întrebare: „Ce faci aici?” (v. 13). Dumnezeu „se prezintă printr-o întrebare” şi îl constrânge pe om să se privească înăuntru, să dea glas neliniştii sale”.
În acest moment al vieţii sale, Ilie este zdruncinat lăuntric. Vântul vijelios, cutremurul de pământ şi focul în care profetul nu-l găseşte pe Dumnezeu sunt ca „proiecţiile stărilor lui interioare”, tipice unei persoane care crede că o lume întreagă s-a năruit pe umerii săi. Dumnezeu, a reluat predicatorul, este întotdeauna liber în faţa mai marilor lumii şi chiar în faţa indignării lui Ilie”; eşecul lui Ilie nu-l tulbură pe Dumnezeu, care are deja un plan al Său şi are un popor care i-a rămas credincios. Chiar dacă Ilie dorea să moară pe Muntele Horeb, acolo unde a început legământul, Dumnezeu îl trimite din nou la drum, pentru un nou anotimp de slujire şi profeţie. Vineri, în ultima zi de exerciţii spirituale, Papa Francisc şi colaboratorii săi din Curia Romană celebrează Sfânta Liturghie la 7.30. După ultima meditaţie a zilei, la 9.30, Pontiful şi ceilalţi participanţi la zilele de reculegere vor reveni în Vatican.
