Programul celebrărilor prilejuite de aniversarea morţii Fericitului Ieremia
04.03.2015, Oneşti (Catholica) - „În acest an, declarat Anul Vieţii Consacrate, cele trei celebrări anuale în cinstea Fericitului leremia, care se ţin la sanctuarul din Oneşti, primesc un caracter cu totul deosebit, pentru că avem în Fericitul leremia un model adevărat de viaţă consacrată”, citim în materialul de pe OFMCapucini.ro semnat de Fr. Ubaldo Oliviero, rector, şi confraţii capucini. Prima celebrare va fi în 5 martie 2015, iar în timpul novenei se va face o meditaţie asupra chemării la viaţa consacrată. A doua celebrare va fi în 8 mai 2015, cu reflecţia asupra celor trei voturi. A treia celebrare va fi în 30 octombrie 2015, despre viaţa consacrată în Biserică şi în lume.
Materialul prezintă programul celebrărilor prilejuite de aniversarea morţii Fericitului Ieremia, la 5 martie, astfel, marţi, 24 februarie, va începe novena cu tema „Chemarea la viaţa consacrată”. Programul fiecărei zile a novenei include de la ora 7 Laudele, de la 7.30 Sfânta Liturghie, expunerea Preasfântului Sacrament şi rugăciune pentru vocaţii; de la ora 12.30 Oficiul lecturilor, Ora medie, repunerea Preasfântului Sacrament; de la ora 18 Sfântul Rozariu, Sfânta Liturghie – cu predică tematică -, devoţiune în cinstea Fericitului Ieremia.
În ziua de duminică, 1 martie, Sfintele Liturghii se vor celebra de la 9.30 şi 18.30. Miercuri, 4 martie, de la ora 18 va fi recitat Rozariul, se va celebra tranzitul Fericitului Ieremia şi Sfânta Liturghie. Joi, 5 martie, în ziua sărbătorii, de la 10.30, va avea loc Oferirea uleiului pentru lampa votivă, din partea parohiei Sfânta Fecioară Maria, Îndurerată din Nicoreşti, reprezentată de pr. paroh Inocenţiu Arcana. Sfânta Liturghie solemnă va fi prezidată de pr. dr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată. De la 18.30, Sfânta Liturghie de mulţumire va fi celebrată de pr. custode Lucian Iosif Dumea. Predicator va fi pr. Albert Goşman, guardian de Oneşti.
