Papa l-a primit pe preşedintele Azerbaidjanului
07.03.2015, Vatican (Catholica) - Vineri dimineaţa, Papa Francisc s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, care a fost însoţit de soţia sa, Mehriban. Întâlnirea din Palatul Apostolic a fost descrisă în declaraţia publicată de Sfântul Scaun ca fiind „cordială”, părţile „exprimându-şi satisfacţia pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale”. „S-a acordat atenţie temelor privind viaţa comunităţii catolice din această ţară şi diferitelor iniţiative din spaţiul cultural”, se mai spune în declaraţie, evidenţiindu-se valoarea dialogului interreligios şi intercultural pentru promovarea păcii.
Pontiful şi preşedintele au discutat despre situaţia regională şi internaţională şi au subliniat importanţa negocierii în căutarea de soluţii la conflicte şi a educaţiei pentru promovarea condiţiilor pentru o convieţuire paşnică între popoare şi grupuri religioase diferite. Conform obiceiului, a avut loc şi un schimb de cadouri. Preşedintele i-a dat Papei un coş cu specialităţi specifice ţării, un covor şi o carte cu imagini religioase, inclusiv cu prima biserică catolică din Azerbaidjan. În 2008, Cardinalul Tarcisio Bertone, pe atunci secretar de stat, a inaugurat biserica Neprihănitei Zămisliri. Ea a fost construită pe terenul donat Papei Ioan Paul al II-lea înainte de vizita sa din 2002. Preşedintele actual a vorbit despre cum el şi tatăl său, preşedinte până în 2003, au fost implicaţi în dezvoltarea prezenţei Bisericii în ţara lor.
Papa şi-a exprimat recunoştinţa şi i-a oferit o copie a exortaţiei sale apostolice Evangelii Gaudium: „A fost scrisă pentru catolici, dar este pentru toţi”. Sfântul Părinte i-a mai dat o gravură cu Piaţa San Pietro înainte de construirea colonadelor în 1620 şi un medalion cu îngerul păcii care „cucereşte lumea”. Preşedintele s-a întâlnit ulterior cu secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin, însoţit de subsecretarul pentru relaţiile cu statele, Mons. Antoine Camilleri.
