Papa Francisc: Dacă nu iert închid uşa în faţa iertării lui Dumnezeu
10.03.2015, Vatican (Catholica) - Pentru a cere iertare lui Dumnezeu trebuie să urmăm învăţătura rugăciunii Tatăl nostru: să ne căim sincer de păcatele noastre, ştiind că Dumnezeu iartă întotdeauna, şi să-i iertăm pe ceilalţi cu aceeaşi generozitate a inimii, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 10 martie 2015, dimineaţă, în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta. Dumnezeu este atotputernic, dar atotputernicia Sa se opreşte, pentru a spune astfel, în faţa uşii închise a unei inimi, a inimii care nu intenţionează să ierte celui care a rănit-o.
Papa Francisc s-a inspirat din Evanghelia zilei de marţi – Matei 18,21-35 – din a treia săptămână din Post, în care Isus răspunde la întrebarea lui Petru despre iertare spunând că trebuie să ierte „de şaptezeci de ori câte şapte”, ceea ce înseamnă întotdeauna, pentru a evidenţia că iertarea lui Dumnezeu pentru noi şi iertarea noastră faţă de ceilalţi sunt strâns legate una de cealaltă, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Totul porneşte, a explicat Pontiful, de la modul în care noi ne prezentăm mai întâi înaintea lui Dumnezeu ca să-i cerem iertare.
Exemplul este luat din lectura din Vechiul Testament – Daniel 3,25.34-43 -, în care profetul Azaria cere clemenţă pentru păcatul poporului său, care trece prin suferinţă dar este şi vinovat pentru că a abandonat legea Domnului. Azaria nu protestează, nu se lamentează înaintea lui Dumnezeu pentru suferinţă, ci recunoaşte mai degrabă greşelile poporului şi se căieşte: „A cere iertare este una, iar a-şi cere scuze este altceva. Eu greşesc? ‘Dar – ar spune unii – am greşit’. Nu, am păcătuit! Nu are nimic de a face una cu alta. Păcatul nu este o simplă greşeală. Păcatul este idolatrie, înseamnă adorarea unui idol, idolul orgoliului, al mândriei, al banului, al eu-lui, al bunăstării. Atâţia idoli pe care îi avem. De aceea, Azaria nu-şi cere scuze, el cere iertare”.
Iartă celui care ţi-a făcut răul. Iertarea trebuie cerută cu sinceritate, din inimă, şi din inimă trebuie să fie dăruită celui care ţi-a făcut o nedreptate. Asemenea stăpânului din parabola Evangheliei prezentată de Isus, care şterge o datorie enormă unui slujitor pentru că îi este milă în momentul în care este rugat, şi nu cum face acelaşi slujitor faţă de unul ca el, tratându-l fără milă şi făcându-l să ajungă la închisoare deşi era dator cu o sumă derizorie. Dinamica iertării este cea pe care o subliniază Isus însuşi în rugăciunea Tatăl nostru.
„Isus ne învaţă să ne rugăm astfel lui Dumnezeu Tatăl: ‘Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri’. Dacă eu nu sunt în stare de iertare, nu sunt capabil să cer iertare. ‘Dar – ar putea să spună cineva – părinte, eu îmi mărturisesc păcatele, merg la Spovadă.’ ‘Dar ce faci înainte de Spovadă?’ ‘Mă gândesc la relele pe care le-am făcut.’ Şi este bine. ‘Apoi îi cer iertare Domnului şi promit să nu le mai fac.’ Bine. ‘Şi după aceea, mergi la preot? Mai întâi, îţi lipseşte un lucru: i-ai iertat pe cei care ţi-au făcut răul?'”
Cu alte cuvinte, a încheiat Papa Francisc, „iertarea pe care Dumnezeu ţi-o va dărui” cere „iertarea pe care tu o dai celorlalţi”. „Aceasta este învăţătura lui Isus despre iertare. Mai întâi: a cere iertare nu este o simplă cerere de scuze, este o conştientizare a păcatului, a idolatriei pe care am făcut-o, a atâtor idolatrii. În al doilea rând: Dumnezeu iartă întotdeauna, întotdeauna. Dar cere ca eu să iert la rândul meu. Dacă eu nu iert, într-un anumit sens închid uşa în faţa iertării lui Dumnezeu. De aceea, să spunem: ‘Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri’.”
