Liturghii pentru Cardinalul Egan în New York şi Roma
14.03.2015, Roma (Catholica) - „Mai presus de toate”, a spus Cardinalul Timothy Dolan despre Cardinalul Edward Egan, acesta „l-a slujit pe Isus iubindu-i şi slujindu-i pe copii, pe bolnavi, familiile, pe săraci şi pe bătrâni prin Biserică”. În cadrul Liturghiei funerare care a avut loc marţi în Catedrala Sf. Patrick din New York, Cardinalul Dolan a reamintit activitatea Cardinalului Edward Egan pentru parohii, organizaţii caritabile, pentru asistenţa de sănătate şi pentru educaţie. Celor aproximativ 2.500 de persoane prezente în Catedrală, Cardinalul Dolan le-a subliniat „mângâierea pe care el a oferit-o după 11 septembrie, rugăciunile pe care le-a oferit, bolnavii pe care i-a vizitat, prizonierii pe care i-a încurajat, copiii pe care i-a învăţat, imigranţii pe care i-a primit, parohiile pe care le-a întărit”. „Acum, această Biserică îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru el.”
Cardinalul Egan, recunoscut pentru contribuţiile sale în Vatican şi la Codul de Drept Canonic, a condus Arhidieceza de New York timp de aproape 10 ani, inclusiv în 11 septembrie 2001, când au avut loc atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene şi au murit aproape 3.000 de oameni. După acea tragedie, el a celebrat mai multe Liturghii funerare în fiecare zi. S-a retras în 2009, după nouă ani de slujire a Arhidiecezei în care sunt peste 2,6 milioane de catolici, în aproximativ 400 de parohii din oraş şi din suburbiile lui nordice. În 5 martie 2015, prelatul a murit, la vârsta de 82 de ani, în urma unui atac de cord.
Printre schelele din Catedrala Sf. Patrick, aflată în renovare, slujba pentru Cardinalul defunct a început cu cimpoierii poliţiei şi departamentului de pompieri din oraş. S-a făcut o procesiune funerară de-a lungul străzilor din jurul Catedralei. Au participat mai multe sute de clerici catolici, între care aproximativ 10 Cardinali şi Arhiepiscopi şi 30 de Episcopi, precum şi rude ale Cardinalului Egan. Cei mai cunoscuţi politicieni din New York, inclusiv guvernatorul statului, primarul oraşului, Bill de Blasio, şi fostul primar, Rudy Giuliani, au fost de asemenea prezenţi. Nunţiul apostolic în Statele Unite, Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, a transmis un mesaj de omagiu din partea Papei Francisc.
În Roma, rectorul Colegiului Pontifical Nord-American, Mons. James Checchio, a celebrat o Liturghie pentru Cardinalul Egan în biserica lui titulară, Ss. Ioan şi Paul, împreună cu pr. Augosto, rectorul bisericii, în ziua de marţi, 10 martie, la ora 4pm. Au participat diferiţi Cardinali, preoţi, seminarişti şi persoane asupra a căror viaţă a avut un impact Cardinalul Egan. Cardinalul Donald Wuerl de Washington a adus şi el un omagiu, reafirmând după Liturghie cât de semnificativă a fost viaţa Cardinalului Egan pentru Biserică şi pentru New York. Pr. Nick Callaghan, hirotonit preot de către Cardinal, a ţinut predica, în care a amintit rolul părintesc pe care l-a avut defunctul Cardinal asupra formării lui, şi Cardinalul Stafford, coleg de clasă cu Cardinalul Egan, a fost celebrantul principal.
