Papa Francisc: Izvorul bucuriei creştine este credinţa în Isus
26.03.2015, Vatican (Catholica) - Doctrina rece nu este izvor de bucurie, ci credinţa şi speranţa întâlnirii cu Isus constituie un astfel de izvor. Este trist când un creştin nu ştie să se bucure, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 26 martie 2105, dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Lecturile din Liturghia zilei, din capitolul 17 al Cărţii Genezei şi din capitolul 8 al Evangheliei după Sfântul Ioan, descriu bucuria patriarhului Abraham în trăirea speranţei că va deveni tată, după cum îi promisese Dumnezeu. Pontiful s-a oprit şi asupra incapacităţii învăţătorilor legii de a înţelege bucuria, citim pe situl Radio Vatican.
„Învăţătorii legii nu înţelegeau bucuria promisiunii, nu înţelegeau bucuria speranţei, nu înţelegeau bucuria unui legământ. Nu înţelegeau! Nu cunoşteau bucuria pentru că pierduseră sensul bucuriei ce provine doar din credinţă. Părintele nostru Abraham era capabil de bucurie pentru că avea credinţă, în vreme ce învăţătorii legii [aveau ştiinţă] dar nu aveau credinţă. Îşi pierduseră credinţa întrucât centrul învăţăturii este iubirea: de Dumnezeu şi de aproapele”. Papa Francisc a explicat totodată că învăţătorii legii posedau un sistem de norme precise la care făceau referinţă în fiecare zi, cu exigenţa ca nimeni să nu le modifice, spunând despre ei că erau legaţi de cazuistică.
„Oameni fără credinţă, fără lege, legaţi de doctrine care deveneau tot mai mult un comportament legat de situaţii, de cazuri, de felul: este licit sau nu să plăteşti taxa Cezarului? Femeia măritată de şapte ori, când va merge în Cer, le va fi soţie tuturor celor şapte? Această cazuistică, acest mod abstract este lipsit de iubire, de credinţă, de speranţă, de încredere; o lume lipsită de Dumnezeu. De aceea nu se puteau bucura!” Cu o notă de ironie, Papa a observat că învăţătorii legii ar fi putut avea ocazia de a se distra, dar „fără bucurie”, dimpotrivă, „cu frică”.
Extinzând reflecţia la creştinii din zilele noastre, Pontiful a evidenţiat tristeţea de a fi un credincios lipsit de bucurie şi, în consecinţă, lipsit de credinţă, de speranţă. „Bucuria credinţei, bucuria Evangheliei este piatra de referinţă a credinţei unei persoane. Fără bucurie, nu putem fi credincioşi autentici. Înainte de a ne întoarce acasă să reflectăm aici, cu bucurie, asupra cuvintelor lui Isus: ‘Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua Mea. A văzut-o şi s-a bucurat’. Şi să-i cerem Domnului harul de a ne bucura în trăirea speranţei de a-l putea vedea într-o zi pe Isus, atunci când ne vom afla împreună cu El, şi să-i cerem totodată harul bucuriei.”
