Duminica Floriilor celebrată la Iaşi
30.03.2015, Iaşi (Catholica) - Toată comunitatea romano-catolică din Dieceza de Iaşi a celebrat, la 29 martie 2015, Duminica Floriilor, sărbătoare prin care se aminteşte intrarea Domnului în Ierusalim şi se marchează începutul Săptămânii Mari. Totodată, duminică a fost celebrată şi cea de-a XXX-a Zi Mondială a Tineretului, motiv pentru care tineri din toate parohiile romano-catolice din Iaşi şi din vecinătate s-au unit în rugăciune la Liturghia pontificală de la Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, începând cu ora 17. Momentele de rugăciune au început în jurul orei 15.30 pentru tinerii din parohiile Sfânta Tereza a Pruncului Isus (cartierul Nicolina), Sfântul Anton (cartierul Dacia), Dancu, Tomeşti şi Valea Lupului, când au pornit în procesiune, cu ramuri în mâini, către catedrală, citim în relatarea de pe Ercis.ro.
Cu puţin timp înainte de ora 17, tinerii din cele cinci parohii au fost întâmpinaţi de Episcopul Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, şi Episcopul auxiliar, PS Aurel Percă, alături de ceilalţi preoţi concelebranţi. În cadrul acestei ceremonii au fost sfinţite ramurile pe care tinerii le ţineau în mâini şi a fost proclamat Cuvântul Domnului, după care participanţii au continuat procesiunea în catedrală, unde a început celebrarea Sfintei Liturghii. După citirea lecturilor zilei şi cântarea psalmului responsorial, Episcopul auxiliar Aurel Percă şi doi tineri au proclamat pe roluri Patima Domnului Isus Cristos după evanghelistul Marcu.
Predica a fost rostită de PS Petru Gherghel, care i-a întrebat pe sutele de tineri prezenţi la celebrarea liturgică: „Pe cine aţi venit să-l întâmpinaţi? Şi ce doriţi de la El, mai ales, voi, tinerii zilelor noastre? Voi, dragi tineri, din Iaşi şi din comunităţile vecine, de ce trăiţi cu aşa mare entuziasm această zi de Florii şi de ce vreţi să intraţi cu Isus în Ierusalim şi în cea mai sfântă săptămână? Pe cine şi ce căutaţi cu adevărat?” „Dragi tineri, nu încetaţi să vă îndreptaţi privirea spre Cristos. Nu vă înstrăinaţi de drumul Său. Cu El vă veţi bucura mereu”, i-a îndemnatul Episcopul Diecezei pe tineri.
„Astăzi are loc cea de-a XXX-a Zi a Tineretului, ce se desfăşoară în fiecare comunitate, zi specială a voastră, zi de întâlnire, nu numai între voi, ci mai ales cu acela care este liderul şi maestrul unic în arta iubirii şi adevăratul dătător al fericirii”, a amintit PS Petru, făcând referire la mesajul Papei Francisc pentru ZMT, cu tema „Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”. „Făcând referinţă şi apel la căutarea inimii voastre, dragi tineri, Papa Francisc vrea să vă indice drumul adevărat al fericirii şi al fericirilor spunând: ‘În Cristos, dragi tineri, se află împlinirea deplină a viselor voastre de bunătate şi fericire. Numai El poate satisface aşteptările voastre de atâtea ori dezamăgite de falsele promisiuni lumeşti’.”
După cuvântul de învăţătură, reprezentaţii grupurilor de tineri din fiecare parohie şi un tânăr reprezentant al Grupului Studenţilor Catolici Străini au purtat către altar daruri pe care le-au prezentat lui Isus prin intermediul Episcopului Petru Gherghel. Cântecele liturgice au fost interpretate de corul de tineri al catedralei, Juvenes Ecclesiae, care a inclus în program piese ca „Lacrimosa” de W.A. Mozart sau „Stabat Mater” de A. Dvorak şi O. Diaz. Alături de tinerii veniţi la celebrare din parohiile amintite, au fost prezenţi şi tineri membri ai unor asociaţii religioase ca Acţiunea Catolică, Asociaţia Studenţilor Catolici sau Scout.
Ziua Mondială a Tineretului, celebrată în Duminica Floriilor din ritul latin, s-a născut din dorinţa Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, în anul 1984. În anul următor s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri, iar de atunci şi până astăzi în fiecare Duminică a Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului, iar la un interval de doi-trei ani s-au organizat întâlniri mondiale. Celebrarea de duminică, 29 martie, a fost şi o pregătire pentru Ziua Diecezană a Tineretului, care va fi celebrată la 2 mai 2015, la Oneşti, în parohia Sfinţii Petru şi Paul, unde sunt aşteptaţi mii de tineri din întreaga Moldovă.
