Comunitatea Sant`Egidio: rugăciune ecumenică pentru creştinii persecutaţi
31.03.2015, Roma (Catholica) - Ca în fiecare an, în Săptămâna Sfântă, Comunitatea Sant’Egidio aminteşte mărturia a numeroşi creştini care, în atâtea locuri ale lumii, sunt ţinte ale persecuţiei, discriminărilor, privărilor de libertate, ajungând chiar să fie ucişi. Marţi, 31 martie, la ora 17.45, în Bazilica Santa Maria in Trastevere, are loc celebrarea unei rugăciuni ecumenice în memoria mărturisitorilor credinţei, a persoanelor care îl mărturisesc pe Cristos chiar cu riscul vieţii.
În Săptămâna Patimilor sunt amintite victimele persecuţiilor anticreştine, despre care Papa Francisc a spus: „Astăzi, în secolul XXI, Biserica noastră este una a martirilor, în lunile trecute fiind o Biserică martiră mai ales în Pakistan, în Nigeria, în Orientul Mijlociu şi în alte locuri”. În aceste ţări, mărturia dezarmată şi nonviolentă a creştinilor reprezintă un scandal în faţa violenţei, a corupţiei şi terorii. În lume există locuri în care se moare doar pentru că se merge la Sfânta Liturghie, în care sunt arse biserici şi şcoli creştine, locuri unde credincioşii sunt ameninţaţi, intimidaţi sau ucişi doar pentru că tinerii sunt educaţi şi se încearcă îndepărtarea lor de bandele criminale, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Mărturisitorii credinţei din secolul XXI sunt bărbaţi şi femei care ne fac cunoscută forţa de rezistenţă în faţa răului, până la jertfirea vieţii; creştini care repetă mărturia apostolilor: „Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”. Comunitatea Sant’Egidio îi aminteşte prin rugăciuni ecumenice la care participă reprezentanţi ai Bisericilor şi Comunităţilor creştine de orice confesiune. La Roma, în Bazilica Santa Maria in Trastevere, celebrarea este prezidată de Mons. Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele.